Rămâi conectat

Ştirea zilei

Mica Romă, primul oraș din județul Alba, care va avea o sală polivalentă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Consilierii locali blăjeni vor avea spre aprobare PUZ-ul pentru viitoarea Sală Polivalentă

Blajul nu a renunțat la obiectivul de a avea propria sală polivalentă, în urbea care a dat județului tripla campioană națională la volei feminin, participantă în Champions League, Volei Alba Blaj.

Dacă în vara acestui an, consilierii locali blăjeni au aprobat indicatorii tehnico – economici pentru această investiție, luna viitoare, pe ordinea de zi se va afla proiectul de hotărâre prin care se va aproba Planul Urbanistic Zonal: ”Schimbare funcțiune zonă spații plantate în zonă construcții și amenajări sportive, în vederea realizării proiectului construire sală polivalentă de sport, cu capacitatea 1.800-2.000 locuri”.

Este vorba despre terenul 2 al Bazei Sportive Cil, din Cartierul Veza. ”Darko Arena”, așa cum se va numi sala polivalentă, ar urma să fie gata în 3 ani de la demararea lucrărilor, valoarea devizului general fiind de aproximativ 32.300.000 de lei. Potrivit primarului Gheorghe Valentin Rotar, anul 2020 va fi cel al inaugurării acestui obiectiv.

Ce dă Blajul? În aceste condiții va da prima sală polivalentă din județ!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Gest de umanitate la Alba Iulia: Recipiente cu apă pentru animalele străzii, amplasate de o femeie în fața magazinului unde lucrează. ”Și ele sunt suflete și au nevoie de apă”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gest de umanitate la Alba Iulia: Recipiente cu apă pentru animalele străzii, amplasate de o femeie în fața magazinului unde lucrează. ”Și ele sunt suflete și au nevoie de apă” Și animalele suferă cumplit în perioada de caniculă și nu sunt afectate de temperatuirle sufocante de afară, nu doar oamenii. Pe Bulevardul Transilvaniei din Alba […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea