FOTO| Săptămâna prevenirii criminalităţii în Alba: 5 octombrie 2017 – Ziua prevenirii violenţei în familie
În cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalităţii, ziua de joi, 5 octombrie, a fost dedicată prevenirii violenţei intrafamiliale. Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba s-au întâlnit cu tineri şi femei, potenţiale victime ale violenţei în familie.
Cea de-a patra zi a Campaniei „Săptămâna prevenirii criminalităţii” a vizat prevenirea violenţei în familie. Poliţiştii au desfăşurat activităţi în unităţi de învățământ, în societăţi comerciale, centre de zi pentru persoane vârstnice şi în spaţiul public, informând atât elevi cât şi adulţi, cu privire la modalităţile de prevenire a violenţei în familie şi de sesizare a acesteia.
În demersul lor, poliţiştii au folosit materialele campaniei „Aripi Frânte”, demarată la începutul acestui an, de către Inspectoratul General al Poliţiei Române împreună cu Asociaţia Necuvinte.
Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au fost prezenţi la Colegiul Naţional „Lucian Blaga” din municipiul Sebeş unde, împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane Alba Iulia, Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba şi ai Asociaţiei Femeilor din Alba le-au oferit tinerilor explicaţii legate de posibilităţile pe care, o potenţială victimă le are pentru a se apăra împotriva agresorului şi modalităţile de a ieşi dintr-o situaţie de abuz.
Pe lângă materialele campaniei, tinerilor le-a fost prezentat filmul documentar „Aripi Frânte”, care prezintă mărturiile unor victime ale violenţei domestice ce execută pedepse privative de libertate, în Penitenciarul de Femei Târgşor şi care, datorită situaţiei de abuz în care s-au aflat, au ajuns să ucidă abuzatorul.
Prevenirea violenţei în familie a fost subiectul întâlnirilor organizate de poliţiştii din judeţul Alba, atât în mediul urban cât şi în mediul rural, beneficiarii fiind informaţi în legătură cu prevederile legale şi măsurile de autoprotecţie ce trebuie adoptate în caz de conflict intrafamilial.
Iată câteva dintre sfaturile poliţiştilor:
– Dacă sunteţi în pericol, sunaţi imediat la 112!;
– Prezentaţi-vă la Serviciul de Medicină Legală, pentru a obţine un certificat medico-legal, care să ateste leziunile suferite în urma agresiunii;
– În cazul în care sunt copii implicaţi, adresaţi-vă Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului;
– Solicitaţi ordin de protecţie, dacă este cazul;
– Nu vă retrageţi plângerea! Nu vă amăgiţi crezând că nu vă va mai lovi! Copiii trebuie să crească într-un mediu sigur!
Violenţa în familie reprezintă agresiunea fizică, psihică, verbală, sexuală sau economică, săvârşită cu intenţie de către un membru al familiei, împotriva altui membru. Ea nu se manifestă izolat, ci se repetă în cazul în care nu se iau măsuri.
Violenţa în familie este prevăzută ca INFRACŢIUNE, în Codul Penal.
[nggallery id=4656]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Campania „Zâmbete de Crăciun”: 750 de copii defavorizați din județul Alba au primit cadouri de la Crucea Roșie Filiala Alba
Campania „Zâmbete de Crăciun”: 750 de copii defavorizați din județul Alba au primit cadouri de la Crucea Roșie Filiala Alba Filiala Alba a Crucii Roșii a oferit cadouri pentru 750 de copii defavorizați din Alba în cadrul campaniei „Zâmbete de Crăciun”. Crucea Roșie Română Filiala Alba împreună cu Star Assembly și Star Transmission au oferit […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 16 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 8 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor