Primăria Aiud: ”Martirii temnițelor comuniste, modele pentru tinerii de azi”, tema celei de-a șaptea întâlniri a tinerilor ortodocși din Ariepiscopia Alba Iulia. PROGRAM
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a statuat ca anul 2017 să fie declarat an comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.
În acest context, la inițiativa Protopopiatului Ortodox Aiud și cu sprijinul Primăriei și a Consiliului Local al municipiului Aiud, cea de a șaptea întâlnire a tinerilor ortodocși din Arhiepiscopia Alba Iuliei va avea loc în municipiul nostru. Motivele care au fundamentat desfășurarea activităților în Aiud sunt suferințele atâtor personalități și nu numai, în închisoarea aiudeană.
„La manifestările organizate sâmbătă, 7 octombrie 2017, începând cu ora 10:00, sunteți așteptați să participați într-un număr cât mai mare, alături de tineri din județul nostru și din județul Mureș”, transmit reprezentanții primăriei Aiud.
Ora 10.00 – Slujbă Te Deum oficiată de către Înalpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia, pe esplanada din fața Bisericii ”Sfinții Trei Ierarhi” din Aiud
Ora 10.45 – Procesiune comemorativă spre memorialul Aiudului
Ora 13.00 – Conferință susținută de către părintele Nicolae Bordașiu, în dialog cu jurnalistul Claudiu Târziu
Ora 15.30 – Moment artistic susținut de interpreta Adda
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale