În 2 octombrie, creștinii ortodocși îi pomenesc pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și Sfânta Mucenică Iustina fecioara
În 2 octombrie, Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și Sfânta Mucenică Iustina fecioara sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox.
Sfântul Ciprian a fost filozof și vrăjitor vestit în Antiohia Siriei, de neam era din Cartagina, născut din părinți necredincioși, fiind dat din copilărie spre a sluji zeului Apolon.
A învățat magia în Atena, Egipt, Caldeea și dobândise o mare faimă printre închinătorii la idoli. În Antiohia a mers când era desăvârșit în tot răul: vrăjitor și fermecător, pierzător de suflete, mare prieten și credincioasă slugă a stăpânitorului iadului, cu care singur față în față a vorbit.
Despre acest lucru a mărturisit singur, spunând: „Să mă credeți pe mine că singur pe diavol l-am văzut, pentru că prin jertfe l-am rugat și l-am sărutat și am grăit cu dânsul și cu aceia care sunt la dânsul mai mari și m-au iubit și mi-au lăudat înțelegerea mea … Era chipul lui ca o floare de iarbă și capul îi era încununat cu o coroană prefăcută, nu adevărată, ci nălucire de aur și pietre luminoase, care lumina chipul acela și hainele lui erau minunate. Iar când se întorcea încoace sau încolo se cutremura tot locul acela și mulți stăteau lângă scaunul lui cu fel de fel de rânduieli ale duhurilor răutății, întru mare supunere. Eu cu totul pe mine mă dădusem atunci, supunându-mă la toată porunca lui” (Viețile Sfinților).
Citește și:
Când vor fi Paștele ortodox și cel catolic în următorii ani: 2020, 2021, 2022, 2023, 2024, 2025 • Când cade Paștele în 2020
Aceasta a spus-o singur Sfântul Ciprian despre sine după întoarcerea sa la Dumnezeu.
A fost câștigat la credința creștină de către Iustina fecioară și creștină, care pe toate demonicele lui lucrări ca pe o pânză de păianjen le-a sfărâmat.
Iustina era din Antiohia și pentru frumusețea ei un tânăr Aglaid a mers la vrăjitorul Ciprian pentru a-l ajuta să câștige atenția ei. Ciprian și-a pus tot meșteșugul în acțiune, dar eforturile sale s-au dovedit zadarnice.
A renunțat atunci la magie, s-a convertit la creștinism, devenind propovăduitor al noii credințe. A fost prins în timpul prigoanei împotriva creștinilor, de această soartă având parte și Iustina. Au fost împreună supuși la chinuri și apoi decapitați în Nicomidia, din ordinul lui Dioclețian (284-305).
Sursa: agerpres.ro; vol. „Viețile Sfinților”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
22 noiembrie: Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani Primul preşedinte catolic la Casa Albă şi unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani s-a născut în 29 mai 1917 în Boston într-o familie de descendenţi ai unor imigranţi irlandezi săraci. La 44 de ani a devenit cel mai tânăr preşedinte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan