Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Sport

Schiorul Andrei Tanţoş (CSŞ Câmpeni) se pregăteşte pentru Campionatul Mondial de Juniori din Italia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

    Andrei Tanţoş (CSŞ Câmpeni), antrenat de tatăl său Tiberiu Tanţoş s-a situat pe locul al 9-lea în ierarhia topului celor mai buni sportivi judeţeni în anul 2011. La Campionatul Naţional pentru juniori 1, schiorul din Abrud a ocupat prima poziţie la slalom super-uriaş, locul al doilea la slalom şi ultima treaptă a podiumului în proba de combinată alpină. Pe lângă „slalomul” de locul 62 de la Mondialele de juniori, Andrei a mai obţinut clasări fruntaşe la etape de slalom super-uriaş din cadrul naţionalelor de seniori. Campionul naţional spune că nu ar fi reuşit să facă performanţă fără sprijinul companiei Roşia Montană Gold Corporation, se arată într-un material publicat în Ziarul de Apuseni.
Andrei Tanţos are 17 ani şi practică schiul încă de mic copil, fiind multiplu medaliat la campionatele naţionale de juniori. Schiorul legitimat la Clubul Sportiv Şcolar Câmpeni a progresat foarte mult în ultimii ani şi face parte din lotul naţional al României. „Am început să practic schiul de la trei ani în timp ce îl însoţeam pe tatăl meu la concursuri. Apoi, de la vârsta de opt ani am participat la competiţii oficiale, iar la nouă ani am luat prima medalie la Campionatul Naţional de Schi. După aceea, medaliile au venit an de an. N-a fost nici un campionat naţional de la care să nu mă întorc cu o medalie“, ne-a spus Andrei Tanţoş.
Antrenorul schiorului este chiar tatăl său, profesor de sport şi fost schior, de la care are în sânge acest „microb”. Andrei a deprins repede arta schiului, antrenându-se la început alături de tatăl său pe pârtia de pe Dealul Ştiurţ din Abrud. „Îmi amintesc cum de multe ori îl duceam în spate pe fiul meu obosit, ce dormea până la hotel sau până acasă. Dar eforturile mele nu au fost în zadar. Andrei a reuşit să facă performanţă şi sunt mândru de el”, afirmă antrenorul Tiberiu Tanţoş. Visul lui Andrei este să ajungă campion mondial. El va participa la probele de viteză, pentru a realiza punctajul necesar prezenţei la Campionatul Mondial de Juniori care se va desfăşura anul viitor în localitatea Roccaso din Italia. Are însă nevoie de Roşia Montană, aşa cum s-a exprimat chiar el. „În ultimii ani am primit un sprijin important de la compania Roşia Montană Gold Corporation. Sunt convins că redeschiderea exploatării miniere de la Roşia Montană ar însemna îmbunătăţirea vieţii pentru toţi locuitorii din Munţii Apuseni şi o dezvoltare a sporturilor de iarnă în judeţul Alba. Mi-ar face mare plăcere să am alături de mine şi alţi tineri cu care să schiez. Sunt mulţi copii la Roşia Montană care iubesc acest sport”, povesteşte Andrei Tanţoş.
lSe antrenează în Austria
Astăzi, schiorul abrudean se antrenează doar în Austria, în Apuseni neexistând încă o pârtie de calitate unde să se poată pregăti. „Eu plec în Austria să mă antrenez, alţii merg în străinătate ca să muncească. Până să primesc sprijin din partea RMGC am fost nevoit să schiez pe dealurile din apropierea casei, pe pârtii neamenajate, fără transport pe cablu şi fără un loc unde să mă pot echipa. După deschiderea exploatării miniere sunt sigur că zona va arăta altfel şi cineva va face ceva şi pentru tinerii care iubesc schiul. Mi-aş dori să mă pot antrena acasă, iar Roşia Montană Gold Corporation mă poate ajuta pe mine şi pe ceilalţi colegi”, este mesajul tânărului schior din Abrud.
„Toţi cei 25 de schiori din club sunt foarte talentaţi, însă din lipsă de fonduri aceştia nu se pot antrena şi în extrasezon, iar echipamentele sunt foarte scumpe. O parte dintre schiori au fost pierduţi din această cauză, anul viitor fiind nevoiţi să facem o nouă selecţie”, ne mai spune antrenorul Tiberiu Tanţoş. Andrei Tanţoş a fost premiat la Gala Sportului Judeţean Alba şi îi place foarte mult informatica, înotul şi muzica. Însă este preocupat şi să descifreze tainele limbii germane pe care o consideră o limbă utilă pentru un schior. Clubul de la Câmpeni are legitimaţi un număr de 25 de schiori şi este sprijinit financiar doar de către compania Roşia Montană Gold Corporation şi de către părinţii care fac tot posibilul pentru ca respectivii copii să ajungă pe podium.
lCooptat în lotul naţional
Efectivul de schiori aparţinând Clubului Şcolar Sportiv Câmpeni s-a întors recent dintr-un stagiu de pregătire efectuat pe un gheţar din Alpii Austrieci. Din lot a făcut parte şi campionul naţional, abrudeanul Andrei Tanţoş. „După toate concursurile de pregătire pentru campionatul mondial am fost selectaţi trei sportivi din ţara noastră. Pregătirea pentru campionatul mondial a început încă din vara anului 2010, cu trei antrenamente pe zi timp de două săptămâni la Centrul Olimpic din Poiana Braşov, cu antrenorul federal Florin Cristea. Apoi am mai participat la stadii de pregătire în Austria şi la concursuri internaţionale în Italia“, spune tânărul schior. (M.N.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

 Festival de Romania 2024


Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Doi înotători de la LPS Alba Iulia, la naționalele de poliatlon copii, 10 ani | Recorduri personale pentru Lorand Palfi și Pavel Peterliceanu

Dan HENEGAR

Publicat

în

Doi înotători de la LPS Alba Iulia, la naționalele de poliatlon copii, 10 ani | Recorduri personale pentru Lorand Palfi și Pavel Peterliceanu Doi înotători de la LPS Alba Iulia, Lorand Palfi și Pavel Peterliceanu, au participat, cu rezultate de apreciat, la Campionatul Național de Poliatlon, copii, 10 ani. La competiția desfășurată în bazinul „Ioan […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea