FOTO: „Hoinărind” prin Europa, de Ziua Limbilor Europene, la Școala Gimnazială ,,Singidava” Cugir
Elevii Şcolii Gimnaziale ,,Singidava” Cugir au sărbătorit anul acesta Ziua Limbilor Europene „hoinărind” prin Europa în încercarea de a promova şi respecta diversitatea culturală şi lingvistică.
Pornind de la premisa că limbile străine reprezintă punţi de legătură cu alţi oameni şi pot deschide calea către alte ţări şi culturi, activităţile proiectului au avut drept scop acela de a insufla elevilor dragostea pentru învăţarea limbilor străine, nu numai pentru o mai bună înţelegere între oameni, ci şi pentru a depăşi barierele intelectuale. În acelaşi timp, s-a urmărit formarea şi dezvoltarea la elevi a memoriei afective, a atenţiei, a spiritului de observaţie, a gândirii critice şi a unor abilităţi intelectuale şi practice.
Elevilor din clasele V- VIII care au luat parte la activităţi li s-a oferit o incursiune în coexistenţa armonioasă a limbilor europene prin intermediul unor curiozităţi. Ei au format echipe şi au fost concurenţii unui Quiz tematic, au fost pe rând artişti, muzicieni şi mesageri ai unor gânduri copilăreşti şi adolescentine îndreptate spre Europa. Sub atenta îndrumare a echipei de proiect, echipă formată din profesoarele: Florica Adam, Delia Niculaş, Eugenia Bălteanu, Bogdana Sabău, Florina Bran- Koller, Nicoleta Văsuţi, Diana Ispas, Diana Stoica, Anişoara Ciornei şi Dorina Rotar, elevii au fost artizanii propriului pliant despre Ziua Limbilor Europene pe care l-au personalizat cu propriile gânduri despre importanţa studierii limbilor străine şi cu propriul salut adresat Europei.
Coordonator proiecte comunitare şi programe europene, Prof. Delia Niculaş
[nggallery id=4617]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
VIDEO | Dumitru Henegar și-a lansat volumul „Alba – «inima» din inima României” la Muzeul „Principia” din Alba Iulia: O inimă ce bate între cuvinte încrucișate!
Dumitru Henegar și-a lansat volumul „Alba – «inima» din inima României” la Muzeul „Principia” din Alba Iulia: O inimă ce bate între cuvinte încrucișate! Joi după-masa, începând cu ora 17.00, a avut loc lansarea volumului „Alba – «inima» din inima României” a jurnalistului rebusistului albaiulian Dumitru Henegar, la Muzeul „Principia” din Alba Iulia. Nu demult, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan