Inițiativă legislativă: Nota de lichidare a angajaților – eliberată obligatoriu în termen de 3 zile
Conform unei inițiative legislative realizate de către mai mulți parlamentari, nota de lichidare a unui angajat va fi eliberată de angajator la cel mult 3 zile de la data încetării contractului de muncă. Deputații și senatorii semnatari ai proiectului spun că, la acest moment, Codul muncii nu impune o obligativitate din partea angajatorilor de a face aceste note de lichidare, astfel că se întâlnesc destule situații de abuzuri din partea lor.
În schimb, la noul angajator, există obligativitatea de a depune nota de lichidare de la fostul loc de muncă, iar în lipsa acesteia, nu se mai întocmesc contracte legale de muncă sau se fac alte abuzuri în domeniul ocupării forței de muncă.
“Ținând seama că angajarea răspunderii patimoniale se poate face într-un termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțune, pentru a preveni eventuale litigii dintre angajați și angajatori în această perioadă și, implicit, pentru a degreva instanțele de judecată, se impune reglementarea în regim obligatoriu a acestui document cu caracter probatoriu”, mai argumentează inițiatorii în expunerea de motive a proiectului legislativ.
După art. 55 se introduce un nou articol, art. 551:
“(1) În termen de 3 zile calendaristice de la data încetării contractului individual de muncă, angajatorul este obligat să elibereze angajatului spre luare la cunoștință nota de lichidare.
(2) Angajatorul va menționa în nota de lichidare numele și adresa creditorului, natura debitului, suma datorată la data emiterii notei de lichidare, natura, numărul, data și emitentul titlului executor, precum și informații despre durata concediilor de odihnă, medicale, fără plată și calificativele profesionale obținute.”
După art. 28 se introduce un nou articol, art. 281:
“În situația persoanelor care au mai fost încadrate în muncă, în termen de 30 de zile calendaristice de la încheierea contractului individual de muncă, angajatul este obligat să depună la angajator nota de lichidare eliberată de angajatorul de la locul de muncă anterior, conform prevederilor art. 551.”
Nerespectarea acetui ultim articol va atrage răspunderea disciplinară a angajatului, iar nerespectarea, din partea angajatorului, a noilor obligații, va putea fi sancționată cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei, conform proiectului.
Proiectul legislativ este în dezbatere publică la Senat, prima cameră sesizată, iar după avizele Consiliului Legislativ și al Guvernului, va intra la vot.
Sursa: legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Salariaţii din administraţia publică cer creșterea numărului de angajați pentru reducerea sarcinilor: Sectorul bugetar nu ar fi supradimensionat
Salariaţii din administraţia publică cer creșterea numărului de angajați pentru reducerea sarcinilor: Sectorul bugetar nu ar fi supradimensionat Salariaţii din administraţia publică reclamă „campania agresivă şi lipsită de fundament care promovează ideea că sectorul bugetar din România este supradimensionat” şi cer „creşterea numărului de angajaţi, pentru reducerea sarcinilor” Citește și: Taxe, salarii și pensii din […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan