FOTO-VIDEO: 450 de ani de la tipărirea primei cărți la Alba Iulia, celebrați printr-o expoziție eveniment, la Muzeul Național al Unirii. Cărți vechi și exemplare unicat, expuse până în 29 octombrie
Muzeul Național al Unirii a găzduit, marți, un eveniment menit să marcheze împlinirea a 450 de ani de la tipărirea primei cărți la Alba Iulia. Este vorba despre vernisajul expoziției intitulată sugestiv ”Tipăritu-s-au în Ardeal, în cetatea Belgradului. 450 de ani de la tipărirea primei cărți la Alba Iulia”, o expoziție inedită, ce reunește numeroase exemplare de carte românească veche, dar și trei exemplare unicat, tipărite în anii 1567, 1648 și 1700.
Printre cei care au ținut să fie prezenți la expoziția-eveniment, s-au numărat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, vicepreședintele CJ Alba Dumitru Fulea, viceprimarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, reprezentanți ai instituției, un grup de copii, dar și simpli cetățeni.
”După părerea mea, cea mai mare invenție a României a fost scrisul, deoarece, datorită scrisului, experiența acumulată, cunoștințele și nu în ultimul rând CUVÂNTUL și-au găsit răspândirea în lumea largă(…) Am avut scrisul pe materiale dure, stâncă, apoi lut, apoi pe suport de pergament au apărut manuscrisele, s-a inventat tiparul și astfel au apărut cărți care au circulat pe o scară largă, cărți care au acumulat și ne-au transmis cunoștințele și experințele înaintașilor noștri”, a spus Gabriel Rustoiu, directorul muzeului albaiulian, în deschiderea expoziției.
”Mă bucur să fiu astăzi prezent la Muzeul Național al Unirii, la acest vernisaj sau expunere de carte veche românească. Când vorbim de cartea veche românească, în mod firesc credem că ne referim la un ingredient a ceea ce se numește legea românească sau legea credincioasă. Aici intră cartea veche, colindul, folclorul, doina, balada, datinile și mai presus de toate credința noastră și sângele românesc. Cartea veche a contribuit la șlefuirea limbii române(…)pe urmă cartea a însemnat cultură, o cultură sănătoasă, care edifică deopotrivă mintea și inima și îl ajută pe om să se ridice spre ținta finală, care este asemănarea lui Dumnezeu(…). Cartea veche înseamnă și credință, pentru că cele mai multe tipărituri au fost cărți de slujbă și de învățătură religioasă și astfel creștinul a putut să aibă acces la cuvântul lui Dumnezeu și la învățătura evanghelică. Apoi cartea circulând în toate ținuturile locuite de români a avut un rol formidabil în unificarea religioasă, politică și culturală a acestora”, a spus ÎPS Irineu în cuvântul său.
”Expoziția celebrează aniversarea a 450 de la tipărirea primei cărți la Alba Iulia. Practic propune celui care o vizitează o poveste, o poveste care începe la 1567 cu Raphael Hoffhalter, primul tipograf la Alba Iulia și ajunge la secolul al XVII-a la tipografia principară, cea sprijinită de principii Transilvaniei, în care s-au tipărit acte oficiale, manuale pentru colegiul academic sau cărți pentru români în spiritul reformei(…)”, a declarat Florin Bogdan, expert în carte veche la Muzeul Unirii din Alba Iulia.
În cadrul expoziției vor putea fi văzute exemplare de carte veche apărute, începând cu secolul al XVI-lea, în diverse tipografii care au funcționat în vechea capitală a Transilvaniei: Hoffhalter, Tipografia Princiară (Typis Principis), Tipografia Mitropoliei și Tipografia Episcopală (Typis Episcopalibus). Volumele expuse sunt lucrări teologice, filosofice sau manuale școlare, dintre care se remarcă exemplare unicat precum: Christianus Schesaeus, Epithalamivm in honorem nvptialem magnifici domini Casparis Bökes de Korniat (Alba Iulia, 1567), Catehismul calvinesc (Alba Iulia, 1648) sau Singhelie (Alba Iulia, 1700), dar și cărți cu semnături ale unor personalități: Gabriel Bethlen, Gheorghe Rákóczi I și Simion Ștefan.
Cei interesați să viziteze expoziția o pot face între 12 septembrie – 29 octombrie 2017.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în colaborare cu Biblioteca Județeană Mureș, Biblioteca Județeană ”Astra” Sibiu, Biblioteca Academiei Române – filiala Cluj-Napoca, Biblioteca Centrală Universitară ”Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Biblioteca Sfântului Sinod București, Biblioteca Documentară ”Gábor Bethlen” Aiud și Biblioteca Institutului Teologic Romano-Catolic Alba Iulia.
[nggallery id=4540]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan