Salariaţii, chemați să protesteze împotriva Guvernului, în 3 septembrie. Nemulțumirile vizează măsurile privind Pilonul II de pensii
Asociaţia Participanţilor în Fonduri de Pensii şi Fondurile de Investiţii cheamă salariaţii să protesteze, duminică, 3 septembrie. Nemulţumirile sunt provocate de afirmaţiile premierului României, asociația acuzând Guvernul că vrea să ia banii din fondurile de pensii Pilon 2, potrivit unui comunicat emis luni.
„Situaţia este foarte simplă: fondurile de pensii Pilon 2 au bani, iar Guvernul doreşte să îi preia. Şi dacă măsurile radicale de tipul naţionalizării/desfiinţării nu au avut rezultat, Guvernul caută alte explicaţii pentru a justifica preluarea acestor bani sau măcar a unei părţi a lor”, se arată în comunicatul transmis de asociaţie.
PFP acuză Guvernul Tudose de un „analfabetism economic feroce”, susţinând că efectele se vor remarca la nivelul economiei României.
„Ce altă exprimare decât „analfabetism economic” putem folosi pentru a descrie folosirea cuvântului „randament” în relaţie cu un sistem de pensii care este în deficit cronic de ani de zile? (…) Este inimaginabilă folosirea cuvântului „randament” în relaţie cu un sistem care nu investeşte nimic din sumele alocate (astfel încât să se poată discuta despre un randament al investiţiei, precum Pilonul 2). Ne este imposibil să înţelegem cum prim-ministrul şi Guvernul său nu cunosc faptul că sistemul public din prezent nu este nimic mai mult decât o conductă prin care contribuţiile sociale plătite de salariaţii actuali se transferă către actualii pensionari sub formă de pensie”, se precizează în comunicat.
„Sistemul public de pensii este în deficit din 2009 până în prezent, iar valoare în cifre a deficitului anual atinge cote de 15 miliarde de lei”, precizează PFP.
„În realitate, Guvernul nu este interest nici de binele viitorilor pensionari, nici de randamentul aşa-zis inferior al fondurilor de pensii tip Pilon 2. Altfel, am fi auzit discuţii despre modalităţile de îmbunătăţire a activităţii acestor fonduri, pentru a le ajuta să obţină randamente superioare. Ceea ce interesează Guvernul este un singur lucru: să facă rost de bani pentru a acoperi cheltuielile imense de personal şi cu pensiile la care s-a înhămat fără nici o analiză prealabilă”, susţine asociaţia.
Întreg scandalul s-a declanşat după ce vineri, după şedinţa CExN al PSD, premierul Mihai Tudose a declarat că, potrivit Ministerului Finanţelor, „randamentul la pilonul I de pensii este mult mai mare decât randamentul obţinut la pilonul II”, motiv pentru care a cerut o analiză a oportunităţii diminuării contribuţiei virate la fondurile administrate privat. Premierul a revenit însă, sâmbătă, cu explicaţii pe pagina de Facebook, precizând că randamentul mediu al fondurilor de pensii din Pilonul II a fost de aproximativ 4%, iar randamentul la care s-a referit viza „suma încasată de beneficiar la pensie în cele două ipostaze-cel care a optat, respectiv cel care nu a optat pentru Pilonul II”.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan