12 septembrie: Gabriel Croitoru și vioara lui Enescu, alături de pianistul Horia Mihail, în concert la Alba Iulia, la Casa de Cultură a Sindicatelor
Vioara Guarneri, numită și “Catedrala”, își va etala acordurile impunătoare într-un spectacol care a depășit deja ca faimă granițele României. Violonistul Gabriel Croitoru, alături de pianistul Horia Mihail, traduc sunetul viorii lui Enescu, din nou, la Alba Iulia în acorduri seducătoare și emoționante, în cadrul unui concert susținut marți, 12 septembrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Cu peste o mie de apariţii scenice, violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o bogată prezenţă în viaţa muzicală: solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, al Filarmonicii din Ploieşti şi prim violonist al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii din Cluj-Napoca.
Gabriel Croitoru a evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră „Regina Sofia“, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, Bulgaria, S.U.A. Începând din 2011 a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură sub titlul “Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi “Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail).
Vioara Guarneri, de la Enescu la Gabriel Croitoru
Vioara Guarnieri – cunoscuta si sub numele de „Catedrala„, pentru acordurile sale impunatoare – dateaza din1731 si poarta semnatura lui Giuseppe Antonio Guarnieri (del Gesu), unul dintre cei mai notorii lutieri cremonezi. Aceasta origine îi justifica valoarea, comparabila doar cu instrumentele realizate de Stradivari. Vioara a fost cumparata de George Enescu, din fonduri proprii, marele compozitor si violonist român preferând instrumentul Guarnieri unui Stradivarius, cumparat în 1898 de Ministerul Instructiunii Publice, condus, pa atunci, de Spiru Haret.
Dupa moartea lui Enescu, sotia sa, Maria Cantacuzino Enescu, a donat statului român atât Palatul Cantacuzino, cât si obiectele personale care au apartinut maestrului, si care pot fi vazute la muzeul de pe Calea Victoriei. Printre acestea se numara si cele cinci instrumente cu corzi, dintre care cea mai valoroasa este vioara Guarnieri. Trei dintre cele cinci viori, au atât o valoare deosebita ca instrumente de exceptie, cât si o valoare istorica, recunoscuta, si reprezinta bunuri ale patrimoniului national. În chip de omagiu simbolic, toate aceste instrumente au fost donate de catre sotia muzicianului, Maria Cantacuzino Enescu, odata cu înfiintarea muzeului „George Enescu”, în 1956.
De la moartea lui George Enescu, niciun alt violonist nu a mai cântat la vioara Guarnieri, aceasta fiind pastrata în conditii de siguranta, la Bucuresti, pâna în anul 2008 când magnificul instrument, „Catedrala”, a revenit în circuitul concertistic, fiind data în folosinta, pentru o perioada de trei ani, violonistului Gabriel Croitoru. Evenimentul a avut loc în urma unui concurs al Ministerului Culturii si Cultelor, organizat împreuna cu Muzeul National „George Enescu”. Organizatorii au înteles importanta valorificarii Viorii Guarnieri, lasând-o sa-si continue destinul nobil pentru care a fost proiectata.
Inainte de a fi intrat în cirsuitul artistic si, implicit, în posesia lui Gabriel Croitoru, vioara Guarnieri a fost reparata la Cluj, de lutierul Pavel Onoaie, care a atestat ca instrumentul nu si-a pierdut niciuna din calitatile initiale. Totodata, evaluatorul agreat de Ministerul Culturii, Cezar Marin, a estimat valoarea viorii la doua milioane de dolari.
Concursul organizat pentru câstigarea viorii Guarnieri s-a adresat violonistilor români, cu vârsta de pâna în 45 de ani, absolventi ai institutiilor de învatamânt superior de specialitate, care au putut face dovada unei importante cariere solistice nationale si internationale. Repertoriul impus în concurs, care s-a vrut a fi un omagiu adus lui Enescu, a cuprins „Sonata a III-a pentru pian si vioara” de George Enescu, „Sonata” de C. Franck, „Sonata no. 3” de E. Ysaye, „Poemul” de E. Chausson, „Concertul pentru vioara si orchestra” de Beethoven, „Concertul pentru vioara si orchestra” de Brahms, „Concertul pentru vioara si orchestra” de Ceaikovski, „Concertul pentru vioara si orchestra” de Sibelius.
Gabriel Croitoru a fost audiat de un juriu format din: violonistul Stefan Gheorghiu, violonistul Daniel Podlovschi, violoncelistul Marin Cazacu, dirijorul Horia Andreescu si Laura Manolache, directorul Muzeului „George Enescu”. El a impresionat juriul, câstigând concursul organizat la Palatul Cantacuzino, actualul sediu al Muzeului „George Enescu” din Bucuresti, cu unanimitate de voturi, si a primit spre folosinta vioara Guarnieri, în baza unui contract si a unui Regulament, pentru o perioada de trei ani.
Pianistul Horia Mihail a concertat de peste o mie de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România şi a susţinut concerte, recitaluri solo şi de muzică de cameră în 18 ţări pe 4 continente. Din 2009, artistul este solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, calitate în care a susţinut numeroase concerte la Sala Radio și a participat la turnee în ţară sau în străinătate (Roma – decembrie 2009, Expoziţia Mondială de la Shanghai – iulie 2010 etc.). Horia Mihail a fost apreciat în ultimii ani la festivaluri precum Varna Summer International Music Festival, Bucharest Music Film Festival, Festivalul Internaţional „George Enescu”, Festivalul internaţional “Nopţi pianistice” de la Chişinău. Turneele în care artistul este implicat în continuare, printre alte proiecte solo şi camerale, sunt Pianul călător, Duelul viorilor (alături de Gabriel Croitoru și Liviu Prunaru), Flautul de aur (alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu) şi Vioara lui George Enescu la sate (alături de Gabriel Croitoru). În septembrie 2014, Horia Mihail a susţinut două concerte la Kuala Lumpur, alături de Orchestra Naţională Radio şi a fost invitat să participe în cadrul ediţiei a II-a a Festivalului Internaţional RadiRo, concertând alături de Orchestra Simfonică Radio din Praga şi dirijorul Ondrej Lenárd.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan