Categoriile privilegiate din Parlament! Șoferii, femeile de serviciu, bibliotecarii PENSII SPECIALE mai mari ca ale medicilor și profesorilor
La Casa Poporului, pe lângă parlamentari, există şi alte categorii privilegiate . Fie ei şoferi, femei de serviciu, bibliotecari la una dintre cele trei biblioteci din Casa Poporului sau ghizi la Centrul Național de Conferințe, toţi beneficiază de pensii speciale chiar dacă nu au statut de funcționar public.
Personalul din structurile Parlamentului care desfășoară activități administrative, de gospodărire, investiții, întreținere-reparații și de deservire beneficiază de pensii speciale, deși respectivele persoane nu au statut de funcționar public.
Toți angajații din Casa Poporului au dobândit statut de „cetățean special”. Prevederile sunt, însă, chiar mai avantajoase decât în cazul magistraților: în cazul judecătorilor și procurorilor este nevoie de o vechime în magistratură de cel puțin 20 de ani. Pentru categoriile privilegiate de la Casa Poporului vechimea necesară este de numai 14 ani pentru a primi pensia specială. Pot încasa pensia specială dacă au o cotizat la fondul de pensii 30 de ani, nu 35 ca oamenii obișnuiți. Mai mult, și cei care au lucrat doar patru ani la Casa Poporului pot beneficia de pensie specială, doar că li se scade câte 1% din pensie pentru fiecare an lipsă până la vechimea normală de 14 ani ca șofer, de exemplu, al instituției. Pentru fiecare an ce depășește vechimea de 14 ani în Parlament, se procedează invers: se adaugă la cuantumul pensiei câte 1% din baza de calcul.
Pensia medie a acestor angajați este modestă, comparativ cu a aleşilor speciali, dar de peste trei ori peste pensia medie națională obișnuită. Prin urmare, ei încasează o pensie medie de aproape 3.500 de lei net, în condiţiile în care pensia medie în România este de 939 de lei, iar aproape 1,2 milioane de români au pensii de 520 de lei (pensia minimă socială).
În afara celor 465 de aleși, în Parlamentul României lucrează alte aproximativ aproape 2.500 de persoane, cu statut de angajați sau personal contractual, informează cursdeguvernare.ro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum trebuie să procedeze românii care dețin două autoturisme sau două proprietăți imobiliare: Legea pe care nu mulți oameni o cunosc
Cum trebuie să procedeze românii care dețin două autoturisme sau două proprietăți imobiliare: Legea pe care nu mulți oameni o cunosc Românii care dețin două mașini sau două apartamente, trebuie să știe că vânzarea celei de-a doua mașini sau a celei de-a doua locuințe în decursul aceluiași an calendaristic poate implica costuri suplimentare. Conform unei […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare