Rămâi conectat

Actualitate

Reguli noi pentru înmormântare! Amenzi între 500 și 10.000 de lei pentru cei care le încalcă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Reguli noi pentru înmormântare ar putea fi implementate pe teritoriul țării. De acum înainte este obligatoriu ca persoana decedată să fie îmbălsămată atunci când familia decise să expună trupul mortului în locuri publice, sau atunci când este transportat pe o distanță mai mare de 30 de kilometri. Acest lucru trebuie făcut de o firmă autorizată de pompe funebre care deține tehnologia pentru îmbălsămare.

Deși regulile par greu de respectat în mediul rural, acolo unde oamenii nu au nepărat bani pentru astfel de operațiuni, ele devin obligatorii, amenzile în aceste cazuri fiind între 500 și 10.000 de lei pentru cei care încalcă regulile.

Ministerul Sănătății a anunțat că va mai da niște legi și cu privire la transportul sau fotografierea unei persoane decedate, asta ca înmormântările să aibă loc în condiții decente.

De asemenea potrivit noii legi funerare, este interzisă fotografierea corpului defunctului, fără acordul aparţinătorilor. Prin excepție, este permisã fotografierea și filmarea pe timpul desfășurării autopsiei în scopul constituirii probelor, conform normelor legale.

Înmormântarea nu trebuie să depășeascâ 36 de ore de la decesul persoanei respective.

Sursa: realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Burse școlare 2025: Reguli noi pentru acordarea burselor de merit și reziliență pentru elevii de gimnaziu

Bera Larisa

Publicat

în

Burse școlare 2025: Reguli noi pentru acordarea burselor de merit și reziliență pentru elevii de gimnaziu Din ianuarie 2025, vor exista noi reguli în ceea ce privește acordarea burselor de merit și celor de reziliență pentru elevii de gimnaziu. Aceaste reguli au scopul de a a încuraja performanța și de a spijini elevii cu dificultăți. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea