Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea Ta

ȘTIREA TA: Pensionar din Alba Iulia, nemulțumit de modul în care se repartizează biletele pentru sejururile de tratament, la Casa de Pensii

Ziarul Unirea

Publicat

în

O sesizare cu privire la modul în care se repartizează biletele pentru sejururile de tratament la Casa Județeană de Pensii Alba a fost primită într-un mesaj pe contul de facebook al publicației ziarulunirea.ro.

Soția unui pensionar din Alba Iulia  se declară nemulțumită de faptul că nu a putut beneficia de sejurul pentru tratament în perioada dorită, deși a făcut cerere cu două luni înainte, așa cum li s-a cerut. Femeia și soțul ei spun că vor da în judecată instituția ”pentru lămuriri”, după ce altor pensionari li s-ar fi aprobat sejurul în acea perioadă, chiar dacă au depus cererile mai târziu.

Redăm mai jos textul integral primit la redacție:

”Casa de pensii din Alba Iulia, o clică de hoți. Te obligă să-ți faci cerere cu două luni înainte, pentru a beneficia de un sejur de tratament. Soțul fiind pensionar, a făcut cerere în data de 6 iunie 2017, cu specificare pt data de 11 august 2017 Saturn. Menționez că nu a fost niciodată în sejur prin casa de pensii, deci avea prioritate, și mai avea o prioritate deoarece are și un ajutor de handicap, fiind și sub tratament de chimioterapie.

Mi-am rezolvat cu concediul, eu ca soție, deoarece fiind sub tratament de chimioterapie, are nevoie de însoțitor, bineînțeles eu, pe costul meu privat. Am vorbit cu medicul curant și a decalat cu 10 zile tratamentul soțului. Toate bune până aici. Vineri, când s-a dus să i se confirme aprobarea sejurului, i s-a comunicat că sejurul s-a aprobat pe data de 28 august 2017. Deci toate planurile de vacanță ne-au fost spulberate. Cum nu am vrut să renunțăm la vacanță, am găsit pe ultima sută de metri, cazare la hotel Saturn în stațiunea Saturn în perioadă benefiică nouă, din data de 11-20 august. Asta la suma de 5.100 lei, sejurul.

Pe lista de priorități a casei de pensii sunt persoane care și-au depus cererea pentru bilete, după data de 6 iunie, și li s-a aprobat sejurul pe data de 11 august la Saturn. Dintre cei care pleacă la Saturn, în data 11 august, doar 2 persoane au cererile depuse în data de 6 iunie, restul au depus cererile mai târziu. Indiferent unde ne-am plâns nu ni se dă dreptate. Știm că mafia e mare. Eu și soțul meu vrem să-i dăm la ziar. Vrem să le facem publică incompetența și măgăriile, iar când venim din vacanță vrem să-i chemăm în judecată pentru lămuriri”, este mesajul trimis de soția pensionarului pe adresa redacției.

———————————————-

Dacă vrei să ne semnalezi un eveniment, dacă ai văzut ceva neobișnuit, dacă vrei să pui o întrebare unei instituții publice sau unui politician, dacă ai filmat sau fotografiat ceva interesant, trimite-ne un mesaj pe adresa [email protected] sau pe pagina de Facebook, iar reporterii noștri vor lua legătura cu tine.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea Ta

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | ACCIDENT în Alba Iulia: Două mașini s-au tamponat în giratoriul de pe Calea Moților

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT în Alba Iulia: Două mașini s-au tamponat în giratoriul de pe Calea Moților Un accident rutier, cu două autoturisme implicate, a avut loc marți seara, în jurul orei 18.00, în Alba Iulia, pe Calea Moților. Citește și: VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: O persoană rănită, în urma coliziunii dintre două autoturisme în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea