Beat mangă și fără permis de conducere, a făcut zob două mașini – Șofer din Alba Iulia, în vârstă de 35 de ani, reținut de polițiști
La data de 08.08.2017, poliţiştii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de un tânăr, în vârstă de 35 de ani, din Alba Iulia, care este cercetat pentru conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.
În sarcina acestui s-a reţinut faptul că, în data de 06.08.2017, în jurul orei 7.15, în timp ce conducea un autoturism pe strada Biruinţei din Alba Iulia, fără a poseda permis de conducere, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra acestuia, întrând în coliziune cu un autoturism ce era parcat în faţa unui imobil.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0.66 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma analizei mostrelor de sânge recoltate, au rezultat valorile de 1,10 g 0/00 alcool pur în sânge (prima probă) respectiv 0,95 g 0/00 alcool pur în sânge (a doua probă).
Urmează ca azi, 09 august, tânărul să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
UPDATE VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Un BMW, un Golf și un Ford s-au ciocnit pe Calea Moților, în zona clinicii Balneomed. O persoană a fost rănită
ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Un BMW, un Golf și un Ford s-au ciocnit pe Calea Moților, în zona clinicii Balneomed. O persoană a fost rănită Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 18.45, în municipiul Alba Iulia, pe Calea Moților. Citește și: ACCIDENT rutier grav pe DN7: Mai multe persoane […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Ştirea zileiacum o zi
Marele artist Ioan Bocșa împlinește 77 de ani: S-a născut în vremea colindelor pe care astăzi le cântă. La mulți ani, maestre!
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
14 decembrie: 69 de ani de la aderarea României la Organizaţia Naţiunilor Unite