Incendiu de vegetație uscată în comuna Albac. Pompierii, chemați să intervină
Pompierii din Câmpeni au fost chemați să intervină duminică, în jurul orei 18.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în comuna Albac.
Potrivit ISU Alba, o suprafață de teren cu vegetație uscată a fost cuprinsă de flăcări.
Pompierii se află la fața locului și lucrează pentru stingere.
UPDATE: ”Stația de pompieri Cîmpeni a intervenit duminică, în zona Darninosul, din loc. Vadu Moților, pentru stingerea unui incendiu de litieră. Pompierii militari au acționat cu două autospeciale complexe de intervenție. Ca urmare a acestui incendiu, au ars aproximativ 24 mp de plantație puiet brad și 1 ha litieră. Cauza probabilă a acestui incendiu o reprezintă un foc lăsat nesupravegheat”, precizează reprezentantul ISU Alba.
Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de vegetaţie uscată, mirişti, şi resturi vegetale poate avea consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, importante pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător. Din acest motiv, cunoaşterea şi respectarea strictă a acestora constituie soluţia cea mai simplă şi mai puţin costisitoare, constituind în acelaşi timp o obligaţie morală şi civică a fiecărui cetăţean.
Pentru a evita eventualele evenimente în care aţi putea fi implicaţi vă aducem la cunoştinţă regulile şi măsurile de prevenire a incendiilor la vegetaţie uscată, mirişti şi resturi vegetale.
În vederea realizării igienizării terenurilor prin ardere, cetăţenii au obligaţia de a solicita şi obţine, de la autorităţile competente, următoarele documente:
-Permis de lucru cu focul, obţinut de la Primărie
-Aprobare de la Agenţia de Protecţie a Mediului
Se exceptează de la această obligaţie, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriilor cetăţeneşti, dar cu respectarea strictă a măsurilor generale de stingere a incendiilor.
În cazul nerespectării prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură – APIA va aplica sancțiuni care ajung până la excluderea de la plata sprijinului financiar pentru deținătorii terenurilor igienizate prin incendierea vegetației uscate și care nu au obținut acceptul autorităților.
Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Alba va aplica amenzi în valoare de 3000-6000 lei persoanelor fizice şi 25000-50000 lei persoanelor juridice.
Pentru arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile fără obţinerea permisului cu foc şi/sau fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, cetăţenii (proprietarii de terenuri) sunt pasibili de sancţiune contravenţională, astfel: 1000 – 2500 lei.
foto: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri Sărbătoarea de pe 20 decembrie, cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor sau Inătoarea, este închinată Sfântului Ignaţie al Antiohiei şi demonstrează îmbinarea practicilor păgâne cu cele creştine. Sfântul Ignaţie Teoforul, episcop de Antiohia şi martir al Bisericii este unul din […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 9 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 13 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 44 de minute
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri