Veste bună pentru părinţii din Cugir aflaţi la finalul concediului de îngrijire: va fi amenajată o creşă la grădiniţa “Prichindel”
Numeroşi părinţi, în momentul în care revin la servici la finalul concediului de îngrijire, sau mai devreme, sunt în situaţia dificilă de a nu avea cu cine să-i lase pe micuţi. În sprijinul acestora, adminsistratia locală a conceput un proiect care permite înființarea unor grupe în regim de creşă, în cadrul grădiniţei Prichindel.
Proiectul a primit aprobarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în baza Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Potrivit declarațiilor Administratorului Public, Marius Jibotean “ Grădiniţa “Prichindel” urmează să beneficieze de o serie de lucrări de reabilitare şi modernizare, astfel încât aici să poată funcţiona pe lângă grădiniţă şi o creşă destinată copiilor mai mici de 3 ani.”
Din spusele Administratorului Public, vor fi efectuate lucrări de recompartimentare şi modernizare a întregii clădiri, de dotare cu echipament şi mobilier specific care să corespundă nevoii de educaţie şi îngrijire a copiilor. Clădirea se va reabilita termic prin executarea izolaţiei pereţilor exteriori, înlocuierea instalaţiei de încălzire şi executarea instalaţiei de asigurarea a climatului ambiental cu ventiloconvectoare. De asemena, se vor înlocui cazanele de producere a agentului termic cu cazane de performanţă ridicată, şi se vor monta panouri fotovoltaice pentru reducerea consumului de energie electrică.
Mobilierul va fi adecvat vârstei, astfel încât să ofere copilului o ambianţa familială, sigură şi confortabilă, să contribuie la crearea unui climat educaţional favorabil şi să permită modularea, după necesităţile grupelor de copii. Spaţiul va fi amenajat, împrejmuit și dotat corespunzător pentru desfăşurarea activităţilor în aer liber.
“Prin realizarea acestor investiţii, unitatea va respecta prevederile legale în vigoare referitoare la condiţiile igienico-sanitare, de siguranţă, de odihnă și activitate care îi privesc pe copiii mai mici de 3 ani” a precizat Marius Jibotean.
Valoarea investiţiei este de aproximativ 4.500.000 lei, iar durata de realizare este de 13 luni. În perioada următoare se va semna contractul de finanţare, urmând ca lucrarea să fie licitată.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan