18-20 august 2017 – “Festivalul Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare-Cugir”, ediția a VI-a. Spectacol folcloric, paradă a portului popular, jocuri sportive tradiţionale, spectacol pirotehnic inedit şi foc de tabără în Poiana cu Goruni din Vinerea
18-20 august 2017 – “Festivalul Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare-Cugir”, ediția a VI-a. Spectacol folcloric, paradă a portului popular, jocuri sportive tradiţionale, spectacol pirotehnic inedit şi foc de tabără în Poina cu Goruni din Vinerea
În mai puțin de o lună de zile, în perioada 18-20 august, iubitorii folclorului, a tradițiilor populare, a vechilor meșteșuguri și a jocurilor sportive tradiționale sunt așteptați în Poina cu Goruni din Vinerea la ediția a VI-a a “Festivalul Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare-Cugir” . Primăria şi Casa de Cultură au stabilit deja programul manifestării, Consiliul Local urmând ca în ședința de joi, 27 iulie să aprobe un proiect de hotărâre cu privire la modul și comisia de organizare a evenimentului.
Și de data aceasta, partea de vest a localității Vinerea, în poiana străjuită de stejari seculari va pulsa spiritul național, căci organizatorii au încercat să surprindă individualitatea noastră ca popor, prin punerea în valoare a folclorului și tradițiilor populare. Evenimentul va fi dozat cu un spectacol folcloric, ansambluri şi interpreţi de valoare, o paradă a portului popular, jocuri sportive tradiţionale, un inedit spectacol pirotehnic și tradiţionalul foc de tabără.
În cele trei zile, vor da glas trăirilor naţionale interpreţi îndrăgiţi precum: Lele Crăciunescu, Mihai Petreuș, Ovidiu Homorodean, Robert Târnăveanu. Pe scena din mijlocul poienii vor urca ansambluri cunoscute dintre care amintim: Ansamblul folcloric BALADA – Bistrița, Ansamblul folcloric ”Cununa Apusenilor” – Gilău – Cluj, Grupul vocal-folcloric ”Suflet de Român”, Ansamblul folcloric din Vaideeni – Vâlcea, Ansamblul folcloric din Cristian – Sibiu, Ansamblul de călușeri din Romos – Hunedoara. Zona județului nostru va fi reprezentată de către: Ansamblul folcloric Fluierasii din Șugag, Ansamblul de dansuri al comunei Daia Română, Ansamblul folcloric din Săliștea și, binețeles, Ansamblul gazdă, “Câmpul Pâinii” din Vinerea. Organizatorii lucrează încă la program, astfel că lista invitaților va fi completată cu alți artiștii și ansambluri din țară.
Ca de fiecare dată, în ultima zi a festivalului, ansamblurile vor participa la o paradă a portului popular. Pentru buna desfășurare a acesteia în data de 20 august, între orele 11.00-13.00 traficul auto este stopat pe străzile: Culturii, Principală (intersecția cu str. Culturii, până la intersecția cu str. Eroilor) și Eroilor. Circulația este deviată pe străzile Vadului, Morilor și Privighetorii, fiind amplasate marcaje rutiere corespunzătoare.
Pe durata festivalului, prin decizia Consiliului Local, “se interzice aprinderea focurilor pe sol în afara perimetrului delimitat, iar în interiorul lui se permite aprinderea doar în locurile special amenajate, verificate și marcate corespunzător”, mai exact in vetrele de foc pregătite de organizatori.
Trebuie spus că “Festivalul Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare-Cugir” este organizat din dorința de a păstra vie flacăra tradiţiilor, de a promova turistic această zonă bogată atât din punct de vedere natural cât şi cultural, istoric şi etnofolcloric .
PRIMĂRIA ORAŞULUI CUGIR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Primăria Alba Iulia poate încheia contractul pentru eficientizarea energetică a Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa” – Decizie definitivă la Curtea de Apel
Primăria Alba Iulia poate încheia contractul pentru eficientizarea energetică a Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa” – Decizie definitivă la Curtea de Apel Primăria Alba Iulia poate încheia contractul de circa 20 de milioane de lei (5 milioane de lei), bani alocați prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru execuția lucrărilor de creștere a eficienței energetice […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi