FOTO. Întâlnire de lucru, la Alba Iulia, între reprezentanții ADR Centru și cei ai Partidei Romilor ”Pro Europa”: Planuri de acțiune comune pentru comunitățile de romi din Regiunea Centru
Vineri, 21 iulie 2017, la sediul ADR Centru din Alba Iulia a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanții ADR Centru și cei ai Partidei Romilor ”Pro-Europa” din Regiunea Centru. Scopul acestei întâlniri a fost de a identifica posibilități de realizare a unor planuri de acțiune comune pentru comunitățile de romi, o cunoaștere a oportunităților de finanțare a proiectelor care au ca grup țintă romii, precum și colaborare prin proiectul Europe Direct prin care sunt organizate acțiuni de informare a cetățenilor despre inițiativele Uniunii Europene de susținere și dezvoltare ale comunităților Regiunii.
Discuțiile au fost deschise de domnul Simion Crețu, director general ADR Centru, domnul Petru Zelariu, coordonator regional al Asociației și domnul Ilie Dincă, Secretar de stat în cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
”Studiile atestă faptul că romii reprezintă cea mai mare și vulnerabilă minoritate din Uniunea Europeană, fiind marginalizați, discriminați, trăind în condiții socio-economice precare. Apreciem, și datorită acestei realități, inițiativa Asociației Partida romilor ”Pro Europa”, care caută să informeze comunitatea pe care o reprezintă, care sunt oportunitățile de finanțare, posibilitățile de a dezvolta parteneriate noi cu organizații care să susțină integrarea romilor, care să transmită tuturor un mesaj că și ei sunt cetățeni români, cetățeni europeni. Am realizat în anul 2014 un studiu care a vizat comunitatea romilor din Regiunea Centru, și care reflectă și la noi realitatea europeană. Implicarea romilor în activități sociale active, construirea unor centre complexe de asistență, proiecte pentru tineri, prevenția abandonului, sunt o parte din recomandările rezultate din acest studiu pe care azi le-am abordat cu cei prezenți”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
În Regiunea Centru s-au înregistrat peste 111.000 de romi, pe baza propriilor, declarații la recensământul populației din 2011. Însă studiile relevă, conform unei cifre realiste de estimare, că în regiune există cel puțin 323.000 de romi, procentul cel mai mare fiind înregistrat în județul Mureș, de 8,8%. Deși în regiune s-au realizat în ultimii ani numeroase proiecte de infrastructură pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor, cu rezultate vizibile, o mare parte dintre romi nu au putut beneficia în întregime de noua infrastructură (apă, curent electric şi gaz), datorită faptului că în cea mai mare parte aceştia nu deţin acte de proprietate.
Cum se pot rezolva aceste probleme, programe ce finanțează propuneri de proiecte pentru păstrarea identității culturale și lingvistice a romilor, a activităților de combatere a discriminării și intoleranței, programe de formare pentru tineri axate de educație interculturală, dar și proiecte ce promovează cultura toleranței și a diversității etnice pentru romi au fost abordate în cadrul întâlnirii dintre Partida Romilor ”Pro-Europa” și reprezentanții ADR Centru. Participanților la evenimentul de azi, respectiv președinții organizațiilor județene din Alba, Brașov, Mureș, Covasna, Harghita și Sibiu, experți de fonduri europene și profesori, le-au fost prezentate mai multe informații despre Strategia de Dezvoltare Regională 2014-2020 și fondurile alocate, oportunităților de finanțare ale unor proiecte pentru romi și identificarea unor oportunități de parteneriat și acțiuni comune.
[nggallery id=4352]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum 2 zile
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci