Rămâi conectat
MA-RA-MU

Sport

CSU Alba Iulia are antrenor pentru Liga Naţională! Vladimir Ivankovic a preluat echipa de baschet feminin, CV impozant pentru croat!

Dan HENEGAR

Publicat

în

După o pauză de un an, cauzată de problemele financiare, CSU Alba Iulia revine în Liga Naţională de baschet feminin, cu intenţii extrem de serioase. Astfel, pe banca tehnică va fi instalat antrenorul croat Vladimir Ivankovic (45 de ani), acesta înlocuindu-l pe Nicuşor Marcu, cel ce a preluat echipa de la sârbul Miroslav Popov.

Echipa din Cetatea Marii Uniri îşi va relua pregătirile după 20 august, intenţia fiind să participe iarăşi în întrecerile continentale, respectiv Liga Europei Centrale. „În linii mari am ajuns la un acord cu Vladimir Ivankovic şi, în proporţie de peste 95 la sută, este antrenorul nostru. Noi vrem să-i propunem un contract pe o perioadă mai îndelungată, doi sau trei ani, iar aici mai trebuie să discutăm”, a confirmat Bogdan Duma, preşedintele CSU Alba Iulia, vicecempioană naţională în 2016.

*CV impozant, învins de CSU!

Ivankovic este un antrenor experinentat ce a activat la echipa naţională a Croaţiei, în Austria sau Germania. În sezonul trecut, conform totalbaschet.ro a pregătit pe WBC Kvarner Rijeka (liga a doua din Croaţia), participantă în Liga Europei Centrale în stagiunea 2016-2017. În anii 2015 şi 2016 a antrenat pe Flying Foxes Post Viena, participând în CEWL, iar în sezonul anterior a pregătit pe Chemcatz Chemnitz (în prima ligă din Germania). Între 2009 şi 2014 a activat, timp de trei sezoane, la WBC Novi Zagreb, în luna februarie preluând echipa naţională feminină a Croaţiei, însă a demisionat din motive personale.

Are un CV impozant, în 2016 fiind desemnat antrenorul anului în Austria, după ce a câştigat toate trofeele posibile (event, plus campionatul austro-slovac) şi a fost finalist în Liga Europei Centrale (meci pierdut în finală, 55-71, cu… CSU Alba Iulia!). În 2012 şi 2013 a fost numit antrenorul anului în Croaţia, în 2013 reuşind eventul, iar în 2013 şi 2014 a participat cu Novi Zagreb în faza grupelor din Euroligă, după ce, în 2010 a ajuns în faza secundă a Eurocup.

Sursa: totalbaschet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României

Dan HENEGAR

Publicat

în

AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României În ultima ședință a Biroului Executiv al AJF Alba, s-a stabilit programul competițional pentru retur, cu o etapă intermediară în Liga 4 (1-3 aprilie) și reluarea sezonului în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea