Achitare definitivă în dosarul ”Mia Carn” la Curtea de Apel Alba Iulia: Fostul administrator și cele două contabile au scăpat cu amendă administrativă
Curtea de Apel Alba Iulia a dispus achitarea definitivă a trei femei judecate pentru infracțiunea de înșelăciune în dosarul creditelor ilegale luate pe numele a 52 de foști angajați ai firmei Mia Carn SRL Mirăslău.
Fostul administrator al societății, Maria Ispas, respectiv două foste angajate (Livia Damian și Catrina Rauh) au scăpat fără nicio pedeapsă penală după ce, pe fond, la Judecătoria Aiud au fost condamnate la închisoare cu suspendare sub supraveghere. Decizia de la Curtea de Apel Alba Iulia a fost pronunațată în 13 iunie 2017. Instanța a decis, în schimb, să aplice fiecăreia dintre cele inculpate câte o amendă administrativă în valoare de 1000 de lei.
Faptele de înșelăciune și complicitate la înșelăciune au avut loc în perioada noiembrie 2006 – iunie 2007, iar parte civilă în dosar a fost Patria Bank, care se numea Romexterra Bank la momentul respectiv. Inițial au mai fost trimise în judecată, de către procurori de la DNA Alba Iulia, și patru angajate ale băncii. Acuzația principală era de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, paguba înregistrată de bancă fiind cifrată la aproape 2 milioane de lei. Dosarul a fost returnat de judecători la Parchet, iar la revenirea în instanță au mai rămas inculpate doar cele trei persoane de la Miacarn SRL. În esență, acestea au fost judecate pentru că au întocmit în fals un număr de 52 de adeverințe de salariu pe numele angajaților societății și au contractat astfel un număr similar de credite de nevoi personale. Este vorba despre sumele de 1.835.000 lei şi 5.000 euro, bani ce au fost încasaţi de Maria Ispas. Creditele au fost folosite pentru achitarea unor datorii ale firmei și la un moment dat nu au mai putut fi plătite, motiv pentru care banca s-a îndreptat împotriva titularilor, angajații societății comerciale din Mirăslău.
Infracțiunea de flas în înscrisuri a ”căzut” la Judecătoria Aiud, unde s-a constatat prescrierea faptelor. Achitarea definitivă a celor trei inculpate, din punct de vedere penal, a avut la bază prescrierea a 50 dintre cele 52 de fapte de înșelăciune, respectiv complicitate la această infracțiune. Pentru două dintre faptele rămase valabile, instanța a considerat că acestea nu mai reprezintă pericolul social al infracțiunii. Cele trei reprezentante ale firmei Mia Carn SRL mai sunt judecate într-un dosar similar în care părţi civile sunt Banca Comercială Română şi Raiffeisen Bank. La Judecătoria Aiud au condamnate la pedepse cu suspendare şi la plata sumei de 65.000 de lei. Cauza este, în prezent, pe rolul Curții de Apel Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: PROGRAMUL final al manifestărilor Programul de Ziua Națională a României – 1 Decembrie 2024, la Alba Iulia, a fost actualizat și cuprinde parada militară, concert Andra și F-Charm, spectacol de muzică populară, focuri de artificii și multe altele. Citește și: Parada militară de 1 Decembrie 2024, la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan