Micii producători de lapte mai au o șansă: Până în 7 iulie mai pot depune la APIA solicitări de subvenţie
Până în 7 iulie micii producători pot depune la APIA solicitări de subvenţie!
În cursul derulării ajutorului financiar inițial pentru micii producători de lapte s-a constatat că au accesat această măsură un număr destul de mic dintre potențialii beneficiari care dețin în România exploatații cu efective de vaci de lapte cuprinse între 3 și 9 capete. Având în vedere perioada relativ scurtă, 12 aprilie – 12 mai 2017, în care producătorii de lapte au avut posibilitatea depunerii cererilor, precum și asigurarea unei capacități ridicate de absorbție a fondurilor europene, s-a impus inițierea unei noi perioade de depunere de cereri, respectiv 6 iunie – 7 iulie 2017.
De asemenea, s-a propus ca termenul până la care se efectuează plățile ajutoarelor să fie 30 septembrie 2017, în loc de 30 iunie 2017. A fost publicată astfel și a intrat în vigoare Hotărârea nr. 387/2017 pentru modificarea art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 211/2017. Articolul 7 a fost modificat astfel: ”Pentru obținerea ajutoarelor financiare prevăzute la art. 3 alin. (2) și (3) din Hotărârea Guvernului nr. 211/2017 privind distribuirea unei sume pentru producătorii de lapte din suma stabilită în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor, producătorii de lapte care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 211/2017 pot depune cererea prevăzută la art. 5 alin. (1), însoțită de documentele prevăzute la art. 5 alin. (2) din hotărâre, și în perioada 7 iunie-7 iulie 2017, inclusiv.”
Ajutorul financiar se acordă producătorilor de lapte, persoane juridice, persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale (II), și întreprinderi familiale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: lDețin un efectiv de vaci de lapte de minimum 3 și maximum 9 capete, pe beneficiar, identificate și înregistrate în Registrul Naţional al Exploatațiilor (RNE) la data depunerii cererii; lAu livrat/vândut direct minimum 4 tone de lapte în perioada 1 aprilie 2015 — 31 martie 2016; lSă dețină Registrul Individual al Exploatației (RIE) cu cod ANSVSA; lProduc și livrează/vând direct lapte la data depunerii cererii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 19 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 24 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 11 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor