Alba, pe locul 15 în topul judeţelor în care pădurile dispar pe zi ce trece
Potrivit datelor ultimului raport Greenpeace România, județul Alba se clasează pe locul 15 în topul județelor privind tăierile ilegale de pădure. De asemenea, se află între primele 10 județe în care s-au efectuat cele mai multe apeluri la 112 pentru verificarea transporturilor de material lemnos în anul 2016, ocupând locul 9 în funcție de numărul de transporturi depistate ca fiind neînregistrate în sistemul SUMAL.
Mureş, Braşov, Olt, Dolj şi Gorj sunt judeţele din România în care au fost, în 2016, înregistrate cele mai multe cazuri de tăieri ilegale de păduri, reprezentând aproape 35% din totalul cazurilor semnalate în întreaga ţară. Cantitativ însă, 52% din volumul de masă lemnoasă recoltată ilegal provine din judeţele Maramureş, Iaşi şi Cluj. Cu toate acestea, faţă de 2015, anul trecut cazurile de tăieri ilegale a scăzut cu aproape trei ori, de la 34.870 de cazuri la 9.444, conform datelor ultimului raport Greenpeace România. Acesstă evoluţie a fost datorată atât unei implicări mai mari a cetăţenilor în raportarea cazurilor, cât şi înăspririi contravenţiile silvice, prin OUG 51. Cu toate acestea, în Parlament, nivelul sancşiunilor a fost scăzut chiar şi de şase ori.
Din totalul de 9.444 de cazuri de tăieri ilegale înregistrate la nivel naţional, în 2016, 5.222 au constituit fapte penale, în scădere cu 47% faţă de anul anterior.
În top cinci judeţe cu cele mai multe cazuri identificate, în 2016, de tăieri ilegale, pe primul loc s-a aflat judeţul Mureş cu 1.057 de cazuri, urmat de Braşov – 664 de cazuri, Olt – 605 cazuri, Dolj – 540 cazuri şi Gorj – 417 cazuri. În schimb, în 2015, pe primele locuri s-au clasat alte judeţe, respectiv Argeş – 3.087 de cazuri (care a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de tăieri ilegale investigate de autorităţi şi la nivelul anilor 2013 – 2014, dar şi în intervalul 2009 – 2011), Vrancea – 2.893 de cazuri, Bacău – 1.882 de cazuri şi Suceava – 1.616 de cazuri.
La pol opus, în 2016, s-au situat judeţele Teleorman cu 42 de cazuri, urmat de Brăila – 14 cazuri, Constanţa – opt cazuri, Giurgiu – opt cazuri şi Ilfov cu un singur caz. Înafară de Teleorman şi Brăila, celelalte trei judeţe se regăsesc şi în clasamentul cu cele mai puţine cazuri de tăieri ilegale din 2015 astfel: Tulcea – 227, Giurgiu – 163 de cazuri, Călăraşi – 93 de cazuri, Brăila – 85 de cazuri şi Ilfov cu 79 de cazuri.
În raport se precizează că scăderea numărului de cazuri de tăieri ilegale, în 2016, „e rezultatul unor noi prevederi legislative care au sporit numărul şi valoarea sancţiunilor”, dar şi „unei mai mari implicări a societăţii civile în procesul de semnalare”. Practic, 42% din tăierile ilegale, depistate în 2016, au fost semnalate de către cetăţeni, iar judeţele cu cel mai mare grad de implicare a cetăţenilor au fost Argeş şi Dâmboviţa.
În ceea ce priveşte apelurile făcute la numărul de urgenţă, făcute cu scopul de a verifica legalitatea unor transporturi de material lemnos, totalul acestora a fost de 16.214, în 2016, cu 19% mai puţine decât cele efectuate în anul anterior.
Această scădere s-ar datora, în principal, „faptului că în cursul anului trecut a fost lansată aplicaţia de mobil Inspectorul Pădurii, care le permite deţinătorilor de smartphone verificarea în timp real a transporturilor de material lemnos, fără a mai fi necesar să apeleze numărul de urgenţă 112”, potrivit raportului.
Concret, cele mai multe apeluri la numărul de urgenţă 112 pentru verificarea legalităţii transporturilor de material lemnos au fost efectuate, în 2016, în judeţele Gorj – 22%, Hunedoara şi Buzău cu 6% fiecare din totalul apelurilor efectuate la nivel naţional, spre deosebire de 2015, când doar Hunedoara s-a regăsit pe acelaşi loc secund, cu 1.329 de apeluri (6,66%), precedată de Braşov, cu 1.942 de apeluri (9,73%) şi urmată de Cluj, cu 1.125 de apeluri.
În raportul precedent, se preciza faptul că datele oficiale indicau o medie de 8,8 milioane de metri cubi de lemn dispărut din păduri în intervalul 2008 -2012. În schimb, în ultimul raport, cifrele arată că, în 2016, cantitatea de lemn tăiată ilegal s-a ridicat la 140.964,85 de metri cubi, mai mult de jumătate din aceasta – respectiv 52,59 % – provenind din judeţele Maramureş, Iaşi şi Cluj.
*5.222 de infacţiuni în 2016, faţă de 11.060 în 2015
În 2016 s-au înregistrat 5.222 de infacţiuni, în scădere cu 47% faţă de anul anterior, când, la nivel naţional au fost raportate 11.060 de infracţiuni.
Astfel, la nivel naţional, în 2016, cele mai multe infracţiuni au avut loc în judeţele: Dâmboviţa (387), Gorj (371) şi Argeş (357), la pol opus situându-se Covasna, Bistriţa-Năsăud şi Bihor. Judeţele Argeş şi Gorj se regăsesc pe primele locuri şi în clasamentul din 2015, cu 691 de infracţiuni, respectiv 676, cap de listă fiind, însă, judeţul Bacău, cu 697 de infracţiuni. În schimb, cele mai puţine infracţiuni, în 2015, au fost în judeţele Vâlcea, Buzău şi Dâmboviţa.
Totodată, au fost confiscate, în 2016, 1.146 de mijloace de transport folosite pentru transportarea de material lemnos fără provenienţă legală.
Prejudiciul a fost în valoare de 39.475.235,29 lei la nivel naţional, în 2016. Judeţul Maramureş a fost fruntaş, cu o valoare totală a prejudiciului de 17.996.536 lei, reprezentând 45,59% din valoarea totală înregistrată la nivelul întregii ţări.
În ceea ce priveşte cazurile învestigate, numărul acestora s-a ridicat, în 2016, la 18.107, faţă de 17.624 în 2015, dintre care au fost soluţionate 5.447, faţă de 5.563, numărul celor din anul precendent. Din totalul cazurilor soluţionate în 2016, 597 au fost prin trimitere în judecată, faţă de 564, în 2015.
*Cum au îmblânzit deputaţii chiar şi de şase ori nivelul contravenţiilor silvice
În ciuda efectelor vizibile ale intrării în vigoare a OUG 51/2016, care a înăsprit regimul contravenţiilor silvice (modificând şi completând Legea nr. 171 din 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice), deputaţii au hotărât îmblânzirea acestora, conform modificărilor adoptate la legea nr. 171, pe 16 mai, în plen, în unele cazuri nivelul contravenţiilor silvice fiind îmblânzit chiar şi de şase ori. Mai exact, în loc să se lucreze pe proiectul de lege privind aprobarea OUG 51/2016, discuţia finală s-a purtat, în cele din urmă, pe textul proiectului de lege nr.162/2014, care a zăcut, practic, de trei ani în sertarele din Parlament.
În rândul amenzilor contravenţionale îmblânzite faţă de forma acestora prevăzută în textul OUG 51/2016, le dăm drept exemplu pe următoarele:
Forma iniţială: „Art. 5. – (1) Constituie contravenţie silvică depăşirea posibilităţii de produse principale, inclusiv ca urmare a recoltării produselor accidentale I sau depăşirea volumului decenal din lucrări de conservare, stabilit de amenajamentul silvic, după efectuarea precomptărilor şi fără existenţa unei aprobări legale în acest sens, şi se sancţionează după cum urmează:
a) cu amendă de la 5.000 lei până la 8.000 lei depăşirea volumului cu un procent situat între 1% – 5% din posibilitate;
b) cu amendă de la 8.000 lei până la 12.000 lei depăşirea volumului cu un procent situat între 5,1% şi 10% din posibilitate;
c) cu amendă de la 12.000 lei până la 20.000 lei depăşirea volumului cu un procent situat între 10,1% şi 25% din posibilitate”.
Forma adoptată: „a) cu avertisment, dacă depăşirea reprezintă până la 3% din posibilitate;
b) cu amendă de la 5.000 lei până la 10.000 lei dacă depăşirea reprezintă 3,1% – 10% din posibilitate;
c) cu amendă de la 10.000 lei până la 20.000 lei dacă depăşirea reprezintă 10,1% – 25% din posibilitate”.
Sursa: gandul.info
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie
35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie Oficialităţile locale, în colaborare cu asociaţiile de revoluţionari, vor organiza sâmbătă, 21 decembrie, un eveniment comemorativ dedicat împlinirii a 35 de ani de la izbucnirea Revoluției din Decembrie 1989, care prin jertfă de sânge a dus la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 5 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 10 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi