Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

Ioan Dobran (Toto), patronul barului Retro din Cugir a murit într-un grav accident auto la Arad

Bogdan Presecan

Publicat

în

În această dimineaţă la ora 9.00 familia Dobran din Cugir, judeţul Alba a fost implicată într-un accident rutier foarte grav, pe DN 7, în centrul oraşului Pecica, în urma căruia şoferul maşinii Audi A6, Ioan Dobran, zis Toto a decedat pe loc. În autoturismul înmatriculat în judeţul Alba se mai aflau doi copii, soţia şi mama lui Ioan. Din primele cercetări ale poliţiştilor s-a stabilit că şoferul cugirean a încercat să depăşească un biciclist care circula regulamentar dinspre Pecica spre Arad şi din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de trafic, maşina Audi A6 s-a lovit frontal de un autotren încărcat cu lemne care circula regulamentar. Ceilalţi pasageri, cei doi copii, soţia şi mama lui Ioan Dobran au fost descarceraţi de către echipajele SMURD ajunse la locul accidentului şi au fost transportaţi la secţia de Urgenţe a Spitalului Judeţean Arad. Conform informaţiilor medicilor, băiatul de 12 ani, pasager în Audi, se află în acest moment internat în stare foarte gravă, având multiple leziuni şi traumatisme. Una dintre cele două femei care se aflau în autoturim este de asemenea în stare gravă , cu o posibilă fractură de coloană. Ceilalţi doi pasageri se află sub îngrijirile medicilor dar starea lor de sănătate este stabilă. Pentru aproape două ore traficul în centrul oraşului Pecica a fost oprit şi deviat ulterior pe străzile laterale. (B.P.) Vom reveni cu amănunte

sursa foto: www.aradon.ro; facebook.com


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Călin Hartzos, șeful Promoției 2024–„Avram Iancu-200” la Colegiului Militar din Alba Iulia, placheta de onoare a școlii, pentru performanțele obținute. Tânărul este student la Academie Forțelor Aeriene a SUA

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | Călin Hartzos, șeful Promoției 2024–„Avram Iancu-200” la Colegiului Militar din Alba Iulia, placheta de onoare a școlii, pentru performanțele obținute. Tânărul este student la Academie Forțelor Aeriene a SUA Călin Hartzos este unul dintre cei mai valoroși absolvenți ai Colegiului Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Băiatul, șef al Promoției 2024 – „Avram […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea