Proiectul legii salarizării personalului bugetar, adoptat de Camera Deputaților, forul decizional, cu amendamente
Proiectul legii salarizării unitare a personalului bugetar a fost adoptat, miercuri, 7 iunie, în plenul Camerei Deputaților, cu amendamente.
S-au înregistrat 188 de voturi ”pentru”, 28 „împotrivă” și 47 de abțineri.
Anterior, proiectul a fost adoptat și de Senat. Camera Deputaților este for decizional în acest caz.
Proiectul de lege va merge la preşedintele României pentru promulgare în cazul în care nu va fi atacat la Curtea Constituţională, însă, potrivit news.ro, USR a anunţat de marţi seara, după adoptarea raportului în Comisia de muncă a Camerei, că intenţionează să sesizeze CCR în privinţa Legii salarizării, despre care a spus că nici acum nu se cunoaşte impactul bugetar, iar membrii Guvernului ”improvizează” pentru că nu ştiu acest lucru.
Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat, pe 29 mai, ca ”puţin deplasată” speranţa că ar putea cere modificarea Legii salarizării în sectorul public, în condiţiile în care legea este un proiect asumat de către PSD, care va răspunde ”integral şi definitiv” pentru această lege.
”Legea este în programul de guvernare al PSD care a spus de la început că vrea această lege. PSD are majoritate în Parlament, are Guvernul, este o lege pentru care răspunde integral şi definitiv iniţiatorul, adică PSD. Este bine să nu uităm acest aspect. Aşteptarea să modific eu ceva la lege mi se pare puţin deplasată”, a declarat Klaus Iohannis, adăugând că va face comentarii mai ample pe marginea legii atunci când aceasta va ajunge la promulgare.
Iohannis a avertizat că posibilitatea de a cere reexaminarea Legii salarizării nu garantează că Parlamentul va da curs cererii sale. ”Chiar în cazul în care aş retrimite o lege în Parlament , dacă cei care ţin ca legea să rămâna aşa, aşa rămâne”, a spus preşedintele.
sursa: agerpres, news.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
LISTA actualizată | ATENȚIE la apa pe care o beți: 64 de izvoare și fântâni din Alba NU au apă bună de băut
LISTA actualizată | ATENȚIE la apa pe care o beți: 64 de izvoare și fântâni din Alba NU au apă bună de băut Direcția de Sănătate Publică Alba îndeamnă cetățenii să verifice întotdeauna sursa apei înainte de consum. Este important ca, în cazul izvoarelor neconforme, să se evite consumul direct și să se opteze pentru […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
13 iulie | Ziua internațională a rock-ului. Cum s-a ajuns ca această zi să reprezinte rock-ul
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari