Alba Fest 2017: Ce onorarii au primit artiștii care au urcat pe scenă. Cel mai scump concert, aproape 20.000 de euro
Alba Fest 2017: Artiștii și band-urile lor care au concertat la Alba Iulia, de zilele orașului, au primit în total peste 74.000 de euro, cel mai ieftin concert fiind 311 euro, iar cel mai scump 19.450 euro, la care se adaugă cheltuieli privind cazarea, transportul și masa.
Organizatorii Alba Fest 2017, Primăria Alba Iulia, nu au putut oferi informații privind onorariul nominal al fiecărei trupe, deoarece acestea sunt confidențiale, având în vedere că artiștii le negociază în funcție de spectacol, minute pe scenă sau coregrafie, însă în baza legii privind liberul acces la informațiile de interes public, au transmis cu cât a fost plătită fiecare dintre cele 14 formații care au urcat pe scenă, fără să le fie precizate numele.
Astfel, primele trei onorarii au fost 88.696 de lei, 56.856 de lei și 45.485 de lei, bani cu care, cel mai probabil, au fost plătiți cei care au ținut capul de afiș al zilelor de vineri, sâmbătă și duminică: Delia, Smiley și Loredana. Este posibil ca cel mai mare onorariu să fi fost plătit pentru spectacolul Loredanei, organizat în ultima seară, după focul de artificii.
La Alba Fest au mai concertat Damian&Brothers, Dorian Popa, Irina Rimes, Ruby, Liviu Teodorescu, Lora, Ami, Cristina Bălan, The Motans, Randi și Deep Central. (ordinea este aleatorie)
Pentru aceste trupe, Primăria Alba Iulia a plătit, 34.114 de lei, 22.288 de lei, 22.288 de lei, 13.646 de lei, 13.646 de lei, 9.097 de lei, 8.642 de lei, 8.187 de lei, 7.278 de lei, 6.823 de lei și 1.420 de lei.
Concertele susținute de artiști au variat, conform contractului, între 35 și 70 de minute. Cel mai mult au cântat Loredana, Delia și Smiley, care au depășit minutele prevăzute.
Spre exemplu, Smiley, care a depășit cu mult timpii prevăzuți, 60 de minute, a declarat, presei, după concert, că el cântă cât se simte bine.
Cele mai mari pretenții organizatorice le-a avut Delia.
Citește și Alba Fest 2017. Ce pretenții are Delia pentru concertul de la Alba Iulia: Tunuri de căldură, 12 sticle de apă ”normală, nu reci”, cameră cu canapea și masă de machiaj
Festivalul a depăşit 65.000 de euro din sponsorizări și alte taxe. Taxele reprezintă mai ales cota de participare a celor care fac parte din zona de food şi care au plătit – 100 de lei/mp.
Pentru închirierea scenei, Primăria Alba Iulia a pus la dispoziție suma de 189.000 de lei cu TVA inclus, efectele speciale din cele trei zile au costat maximum 25.000 de lei, iar valoarea estimată pentru spectacolul de artificii a fost de 48.195 de lei cu TVA.
În fiecare dintre cele trei zile, Piața Cetății din Alba Iulia a fost plină, la spectacole asistând peste 10.000 de persoane pe seară.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
O femeie de afaceri din Alba, pentru a treia oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI
O femeie de afaceri din Alba, pentru a patra oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI Georgeta Furdui, femeia de afaceri originară din Cugir, va face parte în 2025, pentru a patra oară din juriul World Fashion Festival. Cugireanca a mai făcut parte din juriul evenimentului încă de 2 ori în Dubai și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan