Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

Consilier ALDE din Valea Lungă Aftenie Diana Augusta, drept la replică: Participarea mea la evenimentul de lansare a Partidului Pro România reprezintă exercitarea unei opţiuni libere de a socializa într-un anumit cadru

Ziarul Unirea

Publicat

în

Consider că dreptul la replică trebuie privit în acest caz din  perspectivă morală şi  judiciară. În calitate de persoană privată sau publică mă simt lezată, într-o anumită privinţă, prin publicarea unor informaţii incorecte, parţiale sau de-a dreptul neveridice  în cazul intervenţiei în presă a domnului Lazăr prin articolul publicat în ziarul Unirea- Alba Iulia, în data de 31.05.2017.

Participarea mea la evenimentul de  lansare a Partidului Pro România reprezintă exercitarea unei opţiuni libere de a socializa într-un  anumit cadru , acest drept fiind garantat de Constituţia României prin dreptul la informaţie Art.31, alin 1, dreptul la libertatea conştiinţei Art.29, alin 1 şi libertatea de exprimare prevăzută în Art. 30, alin 1. Nu consider că am încălcat prevederile Statutului ALDE în vigoare,  atâta timp cât nu am făcut niciun fel de declaraţii politice sau publice care să aducă vreun prejudiciu de imagine partidului. În calitate de consilier local şi preşedinte al Comisiei Juridice din cadrul Consiliului Local Valea Lungă mi-am îndeplinit atribuţiile prevăzute de lege şi nu am acţionat contrar intereselor partidului din care fac parte. Doresc să învederez faptul ca opiniile personale ale domnului Lazăr ar trebui păstrate pentru cadrul privat şi  afirmaţiile destinate creării unui prejudiciu de imagine, care încalcă articolul 73 prevăzut de Codul Civil în vigoare, ar trebui gestionate de domnia sa cu o mai mare atenţie pentru a nu crea cumva o impresie falsă.

Prezenţa mea alături de domnul Daniel Constantin sau alături de domnul Sorin Câmpeanu reprezintă, în primul rând, o apreciere a unor persoane de valoare morală deosebită, de aceea nu consider că trebuie să ne eschivam în cazul acestor apariţii. Dincolo de orientarea politică a unei persoane, pe care o respect indiferent care este aceasta, am apreciat că prezenţa mea la eveniment este un semn de respect pentru profesionalismul acestora  şi nu cred că  gestul prejudiciază partidul din care fac parte. Nu am aderat la altă formaţiune politică şi nici nu am demisionat din calitatea de membru ALDE, dar am dreptul de a aprecia dorinţa sinceră a unor oameni integri de a face un alt tip de politică decât ceea ce observăm în contextul actual. Domnul Lazăr ar trebui să fie preocupat de alterarea imaginii partidului din partea unor persoane care întâmpină probleme de natură  juridică, probleme care ridică un real semn de întrebare asupra moralităţii, cinstei şi onoarei persoanelor respective.

Totodată, apreciez grija domnului Lazăr pentru respectarea alianţelor de  partid şi aştept ca în calitatea sa de lider al organizaţiei judeţene  să reuşească să se impună în vederea  respectării protocolului de numire şi susţinere a funcţiei de viceprimar  deoarece, la aproape un an de la alegeri, acest protocol nu se aplică în comuna Valea Lungă.

Cu privire la măsurile pe care domnia sa doreşte să le întreprindă, îmi rezerv dreptul de  a  solicita respectarea principiului legalităţii în deciziile luate.

Citește și Primarul din Șpring și două consiliere ALDE din Blaj și Valea Lungă, în poze cu Daniel Constantin. Ioan Lazăr: Noul partid este un mare fâs. Voi lua măsuri

 

Aftenie Diana Augusta,

Consilier Local ALDE în Consiliul Local Valea Lungă – Preşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, juridică şi disciplină


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea

Bera Larisa

Publicat

în

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea