Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

AFIR: 1,5 milioane de euro din fonduri europene pentru fermierii care doresc să investească în modernizarea sistemelor de irigații

Ziarul Unirea

Publicat

în

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), a anunţat miercuri, că fermierii care doresc să investească în modernizarea sistemelor de irigații, pot accesa fonduri europene nerambursabile de până la 1,5 milioane de euro prin submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice” inclusă în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020).

Instituția a publicat pe pagina oficială de internet versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice”, componenta pentru infrastructura de irigații, finanțată prin PNDR 2020. Ghidul solicitantului se aplică atât pentru întreg teritoriul, cât și pentru zona ITI — Delta Dunării.

Astfel, sprijinul public pentru investițiile finanțate prin această submăsură este 100% nerambursabil și nu va depăși 1.000.000 euro/proiect pentru sistemele de irigații aferente stațiilor de punere sub presiune (SPP) sau 1.500.000 euro/proiect pentru amenajarea sistemelor de irigații aferente stațiilor de pompare și repompare (SPA — Stații de pompare a apei, SRP — Stații de repompare).

„Irigațiile sunt un sector esențial pentru agricultură și implicit pentru dezvoltarea acesteia la întreaga capacitate de care dispune țara noastră. Am ținut să publicăm din timp Ghidul final, rezultat în urma unor consultări ample, pentru ca solicitanții de finanțare nerambursabilă să fie pregătiți pentru a depune cât mai repede proiectul, ținând cont că uneori obținerea avizelor necesare sau a unor documentații pot fi consumatoare de timp. Interesul nostru, al Agenției, este întotdeauna convergent cu cel al beneficiarilor noștri și vom fi mereu pregătiți să sprijinim proiectele care asigură dezvoltarea unei economii agrare locale puternice”, a declarat Adrian-Ionuț Chesnoiu, directorul general al AFIR.

De la momentul publicării versiunii finale a Ghidului solicitantului, respectiv 29 mai 2017 și până la deschiderea sesiunii de primire a proiectelor este prevăzut un interval de minimum 7 zile, conform prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor pentru proiectele aferente măsurilor din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 — 2020.

Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării pentru infrastructura de irigații, solicitanții au la dispoziție versiunea finală a Ghidului solicitantului și anexele aferente acestuia, care pot fi consultate gratuit pe site-ul Agenției la secțiunea Investiții PNDR, în pagina dedicată sM 4.3 — Irigații și în pagina dedicată sM 4.3 Irigatii — zona ITI.

Sursa: agerpres.ro

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie

Bera Larisa

Publicat

în

Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie Guvernul de Sofia a hotărât miercuri, 18 decembrie 2024, că va introduce controale la granița cu România, începând din 1 ianuarie 2025. Decizia este una temporară și a fost luată cu scopul de a preveni potenţialele ameninţări la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea