Rămâi conectat

Economie

Până în 2025, mașinile electrice vor costa mai puțin decât cele pe benzină

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pe fondul ieftinirii preţului bateriilor, maşinile electrice vor fi mai ieftine decât cele pe benzină, până în 2025, în Europa şi Statele Unite, arată un studiu Bloomberg.

În prezent, bateriile reprezintă aproape jumătate din costul unei maşini electrice, iar preţul acestora va scădea cu aproape 77% în perioada 2016-2030, a spus cercetătorul britanic Colin McKerracher, citat de Bloomberg, scrie Mediafax.

Renault, producătorul maşinii electrice Zoe, prevede că vor ajunge costurile totale ale deţinerii unei maşini electrice să fie egale cu cele ale unui vehicul care are motor cu combustie internă, începând din 2020, susţine Gilles Normand, vicepreşedintele diviziei de maşini electrice a companiei franceze.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

ANAT cere statului român să impună măsuri pentru combaterea turismului „la negru”: Consecințele turismului ilegal în România

Bera Larisa

Publicat

în

ANAT cere statului român să impună măsuri pentru combaterea turismului „la negru”: Consecințele turismului ilegal în România Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) afirmă că autorităţile române ar trebui să acorde o prioritate sporită combaterii „turismului la negru”, din cauza consecinţelor negative semnificative asupra industriei turismului şi economiei în general, conform unui comunicat remis, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea