Proiecte de peste 2,5 milioane de euro, prin PNDL, depuse spre finanţare, de o administrație locală din județul Alba
Administraţia locală din Bistra a depus spre finanţare, prin PNDL, proiecte de peste 2,5 milioane de euro
Primarul comunei Bistra, Traian Gligor, a depus 7 proiecte la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, pentru a obţine finanţare. Proiectele depuse în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală sunt: 1. „Reabilitare, modernizare şi extindere Şcoala cu clasele I-IV, comuna Bistra”, subprogramul Modernizarea satului românesc, domeniul: realizarea/extinderea/ reabilitarea/modernizarea/dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, respectiv creşe, grădiniţe, şcoli generale primare şi gimnaziale, licee, colegii naţionale, grupuri şcolare, şcoli profesionale, şcoli postliceale, unităţi de învăţământ special de stat, precum şi alte unităţi de învăţământ preuniversitar, înfiinţate potrivit legii.
De această investiţie, care se ridică la suma de 514.135,00 lei, vor beneficia 133 de elevi. 2. “Reabilitarea şi modernizarea sistemului de iluminat public”, subprogramul Modernizarea satului românesc, domeniul: înfiinţarea unor sisteme de iluminat public stradal-rutier şi/sau stradal-pietonal noi, precum şi dezvoltarea, reabilitarea, extinderea şi modernizarea sistemelor de iluminat public stradal-rutier şi/sau stradal-pietonal existente, o investiţie în valoare de 3.276.236,60 lei. 3. “Extindere alimentare cu apă în satele Creţeşti şi Lunca Largă”, subprogramul Modernizarea satului românesc, domeniul: realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi staţii de tratare a apei, investiţie în valoare de 826.849 lei. 4. „Modernizare drum comunal DC 212”, subprogramul Modernizarea satului românesc, domeniul: reabilitare drumuri publice clasificate şi încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, ca drumuri judeţene, drumuri de interes local, drumuri comunale şi/sau drumuri publice din interiorul localităţilor, investiţie ce se ridică la 2.367.402,84 lei. 5. „Modernizare Drum Comunal DC 143”, subprogramul Modernizarea satului românesc, domeniul: reabilitare drumuri publice clasificate şi încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, ca drumuri judeţene, drumuri de interes local, drumuri comunale şi/sau drumuri publice din interiorul localităţilor, investiţie în valoare de 2.093.715,09 lei. 6. „Modernizare Drum Comunal DC 144”, subprogramul Modernizarea satului românesc, domeniul: reabilitare drumuri publice clasificate şi încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, ca drumuri judeţene, drumuri de interes local, drumuri comunale şi/sau drumuri publice din interiorul localităţilor, o investiţie în sumă de 1.022.880,09 lei. 7. „Modernizare Drum Comunal DC 145”, subprogramul Modernizarea satului românesc, domeniul: reabilitare drumuri publice clasificate şi încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, ca drumuri judeţene, drumuri de interes local, drumuri comunale şi/sau drumuri publice din interiorul localităţilor, o investiţie pentru care sunt necesari 1.004.963,51 lei. „Am depus la minister proiectele. Urmează ca acestea să fie evaluate şi să fie anunţate cele care se vor finanţa. Sper să primim finanţare pentru toate cele 7 proiecte.
Partea financiară din bugetul local o reprezintă doar cheltuielile neeligibile. Fără acest program PNDL, nu ne-am putea permite să susţinem din bugetul nostru aceste investiţii majore şi atât de necesare pentru comuna noastră”, afirmă primarul comunei, Traian Gligor. Valoarea totală a celor 7 proiecte depuse în 13 martie 2017 la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene spre finanţare se ridică la peste 2,5 milioane de euro. Deoarece în prezent se desfăşoară analiza de specialitate cu privire la alocarea de fonduri pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a cerut administraţiei publice locale din comuna Bistra câteva clarificări şi detalii în ceea ce priveşte 6 din cele 7 proiecte depuse spre finanţare. (I.B.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci