FOTO. 170 de preșcolari de la grădinițe din Aiud, la concursul de colaje, desene și machete „Atenție! Circul și eu!”, activitate derulată de Poliția Alba
Siguranța celor mai mici dintre participanții la traficul rutier rămâne prioritatea Inspectoratului de Poliție Județean Alba. În această perioadă polițiștii desfășoară ample activități informativ – preventive adresate preșcolarilor și școlarilor.
La acest concurs au participat 170 de preşcolari din grupele mari de la Grădinița cu Program Preluingit „Primii Pași”, Gradinița cu Program Prelungit nr. 2 și de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 4 din municipiul Aiud, care au realizat peste 100 de lucrări.
Copiii şi-au prezentat creaţiile cu tematică rutieră, iar un juriu format poliţişti ai structurilor de rutieră şi prevenire au răsplătit toți participanții cu diplome, dulciuri și rechizite puse la dispoziție de Consiliul Județean Alba, partener în cadrul proiectului „Educație rutieră, educație pentru viață”.
Tot în scopul informării copiilor și prevenirii accidentelor rutiere în care aceștia pot fi implicați, polițiștii rutieri din Cugir și Alba Iulia au fost prezenți în mijlocul copiilor de la Școala Gimnazială “Iosif Pervain” din Cugir și Scoala Ginmazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia.
[nggallery id=4016]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
Peste 300 de persoane verificate de polițisți prin intermediul aplicației eDAC. Amenzi de peste 26.000 de lei
Peste 300 de persoane verificate de polițisți prin intermediul aplicației eDAC. Amenzi de peste 26.000 de lei În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ. Citește […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 4 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților