Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

VIDEO. Directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, interviu la un an de la preluarea mandatului: ”Funcționarii și instituțiile publice sunt în slujba cetățeanului și nu invers”

Dragoş Suciu

Publicat

în

Directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Alba, economist Alexandru Sinea, ne-a declarat, la un an de la preluarea mandatului, care sunt realizările sale, dar și ce și-a propus și nu a reușit, el explicând că până în acest moment ”nu a fost posibil înființarea unui centru de permanență în municipiul Alba Iulia”, însă nădăjduiește că acest proiect, ”ca urmare a solicitărilor”, va putea fi implementat.

Din capul locului, Alexandru Sinea a declarat că în acest an și-a desfășurat zilnic activitatea ținând cont că ”funcționarii publici și instituțiile publice sunt în slujba cetățeanului și nu invers” și a încercat, astfel, să soluționeze fiecare cerere venită din partea oamenilor în limita competențelor conferite de lege.

Întreg materialul video:

Între realizările sale se numără elaborarea strategiei județene de sănătate, care conține și îmbunătățirea infrastructurii sistemului sanitar, reabilitarea sediilor DSP Alba și reînnoirea parcului auto, din venituri proprii, încheierea de protocoale cu Crucea Roșie, Ordinul Asistenților Medicali și alte instituții partenere, depunerea de proiecte cu finanțare europeană pentru profesionalizarea medicilor. În viitor vizează extinderea laboratorului și pentru analize de toxicologie și teste de sanitație sau reabilitarea exterioară a sediului instituției pentru eficientizarea consumului energetic.

Totodată, pe lângă controale pentru verificarea condițiilor igienico-sanitare, DSP Alba derulează campanii de prevenire a cancerului de col uterin, a toxiinfecțiilor alimentare și epidemiilor, monitorizează permanent sursele publice de apă și efectuează acțiuni de control la bazine și ștranduri.

”DSP Alba are o paletă largă de activități și foarte multe atribuții, chiar dacă ele nu sunt tot timpul vizibile. Toate spitalele se află sub contract pentru monitorizarea și combaterea infecțiilor asociate actului medical, ținem aproape de tot ceea ce înseamnă activitatea din instituțiile de învățământ. Recent am inițiat o acțiune tematică pe ce înseamnă alimentație, respectiv chioșcuri școlare, deoarece dorim să nu existe derapaje, supervizăm taberele școlare. Derulăm, în prezent, 11 programe naționale de sănătate, aș aminti programul național de screening privind cancerul de col uterin, programul HIV sau TBC”, a spus Alexandru Sinea.

De asemenea, spitalele din județul Alba și-au întocmit planurile albe, în caz de dezastre sau calamități. El a declarat că, după accidentul rutier produs pe Autostrada Orăștie – Sibiu, în urma căruia un autocar cu 20 de copii s-a răsturnat, două dintre spitalele din Alba, de la Alba Iulia și Sebeș, ”s-au mobilizat într-un timp record” pentru a prelua pacienții, în cazul în care ar fi fost nevoie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ACCIDENT rutier pe o stradă din Cugir: O persoană rănită, în urma impactului dintre două autoturisme. Trafic îngreunat

Bera Larisa

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe o stradă din Cugir: O persoană rănită, în urma impactului dintre două autoturisme. Trafic îngreunat Un accident rutier a avut loc joi, 19 decembrie 2024, în jurul orei 13.50, pe strada Râul Mic din orașul Cugir, în urma coliziunii dintre două mașini. Citește și: FOTO | ACCIDENT rutier pe centura ocolitoare a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea