Cum vor marca polițiștii din Alba ”Ziua Copilului”, 1 iunie 2017: Concursuri cu tematică rutieră, surprize și premii pentru copiii din județ. PROGRAMUL activităților
În perioada 23 mai – 8 iunie 2017, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu Consiliul Judeţean Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi alţi parteneri, vor desfăşura activităţi dedicate copiilor. Vor avea loc expoziţii şi concursuri, iar copiii implicaţi în activităţi vor avea parte de surprize şi premii.
Pentru marcarea Zilei Internaţionale a Copilului, 1 Iunie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, a planificat o serie de activităţi dedicate copiilor, ce se vor desfăşura pe parcursul mai multor zile.
Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţişti din Alba Iulia, Aiud şi Teiuş, alături de reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Alba şi cadre didactice, vor fi alături de şcolari şi preşcolari, în cadrul unor concursuri de educaţie rutieră şi a unor lecţii deschise cu tematică informativ – preventivă, după cum urmează:
Marţi, 23 mai a.c., începând cu orele 10.00, la Grădiniţa cu program prelungit „Primii Paşi” din municipiul Aiud, copiii din grupele mari ale grădiniţelor din Aiud, îşi vor expune lucrările în cadrul expoziţiei de desene şi colaje „Atenţie! Circul şi eu!”.
Joi, 25 mai la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 11 din Alba Iulia, preşcolari ai grupelor mari din 7 grădiniţe ale municipiului Alba Iulia vor participa la concursul „Micii Pietoni”. Echipajele participante vor avea ocazia să demonstreze cunoştinţele de circulaţie pietonală şi să prezinte scurte momente artistice.
Vineri, 26 mai, începând cu ora 10.00, în municipiul Alba Iulia va avea loc concursul „Patrule Şcolare în acţiune” la care sunt aşteptate să participe 12 patrule şcolare de la unităţi de învăţământ din judeţul Alba.
Miercuri 31 mai, preşcolarii şi şcolarii din oraşul Teiuş se vor întrece în concursul de desene pe asfalt, intitulat „O lume de copii – o lume sigură!”, organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba, iar copiii din Alba Iulia sunt aşteptaţi de poliţiştii rutieri, în Piaţa Cetăţii, pentru a participa la concursuri cu tematică rutieră şi activităţi recreative ce vor fi organizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Alba Iulia.
Joi 8 iunie, la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia va avea loc concursul „Educaţie Rutieră – Educaţie pentru Viaţă” – etapa județeană, adresat elevilor de gimnaziu şi liceu şi care constă în trei probe ( una teoretică, de cunoaştere a regulilor de circulaţie rutieră şi două probe practice, de îndemânare în parcurgerea unui traseu cu bicicleta în poligon şi respectarea regulilor de circulaţie de către biciclişti, în parcul școală).
Copiii vor beneficia de premii constând în diplome, medalii, rechizite, biciclete şi articole sportive, gadjeturi, jocuri şi dulciuri ce vor fi asigurate de Consiliul Judeţean Alba şi de ceilalţi parteneri ai inspectoratului, implicaţi în desfăşurarea acestor activităţi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 2 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 7 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi