Legea salarizării, înainte de dezbaterea în Parlament: Creșteri de peste 300% și venituri între 4.100 și 11.000 de lei în anul 2022, în sistemul de apărare
În sistemul de apărare se vor înregistra creşteri salariale şi de peste 300%. Astfel, până în 2022 cel mai mare salariu din apărare va depăşi 11.000 lei, potrivit draftului legii salarizării care va ajunge, luni, în plenul Senatului.
Potrivit proiectului intrat în posesia MEDIAFAX, cele mai importante creşteri salariale vor fi în cazul funcţiilor corespunzătoare gradului de maistru militar, clasa a III-a şi a IV-a, respectiv plutonier şi sergent major, aici urmând ca veniturile să majoreze de la 1.000-1.450 lei la 3.900-4.100 lei până în 2022.
Cea mai mare creştere va fi în cazul agenţilor de poliţie, a debutanţilor în penitenciare şi a sergenţilor, ale căror venituri se vor majora de la 879 lei la puţin peste 3.037, până în 2022. Cel mai puţin vor creşte veniturile chestorilor principali de poliţie, de la 7.482 lei la 8.509 lei până 2021.
Adjuncţii SRI, SIE, DGIA, secretarii de stat şi alte funcţii asimilate din MAI vor avea majorări modice, de cel mult 18%.
Şeful Statului Major General, prim-adjunctul SRI, prim-adjunctul SIE, directorul STS şi directorul SPP vor avea până în 2022 salariile dublate, adică de până la 10.167 lei. Şeful Departamentului Ordine Şi Siguranţă Publică din MAI va avea un salariu majorat cu 26%, de la 8.646 lei, până la peste 11.000 lei, până în 2022.
Un general, amiral, chestor general de poliţie şi directorul ANP vor avea, din 2022, venituri de 8.247 lei, faţă de 5.228 lei cât primesc angajaţii MAI în prezent, respectiv 7.517 lei cât obţin angajaţii MApN pe aceste funcţii.
Sursa: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ordonanța trenuleț 2025: Pensiile și salariile bugetarilor ÎNGHEȚATE anul viitor Pensiile vor rămâne la același nivel până la aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2025, reiese dintr-un draft al Ordonanței Trenuleț 2024 obținut de publicația HotNews. Astfel, valoarea punctului de referință se menține la 81 lei. Pentru bugetari, salariile și sporurile vor fi înghețate […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 17 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 10 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor