Persoanele care au suferit vătămări corporale, în cazul accidentelor rutiere, pot alege varianta amiabilă de stabilire a despăgubirii
Persoanele care au suferit vătămări corporale, în cazul accidentelor rutiere, pot alege varianta amiabilă de stabilire a despăgubirii care garantează un nivel minim al indemnizației, conform noii Legi privind asigurarea de răspundere civilă auto RCA adoptată recent de Camera Deputaților, se arată într-un comunicat de presă al Asociației Victimelor Accidentelor de Circulație – AVAC România.
De asemenea, prin particularizare, cu ajutorul unor documente de specialitate, se va putea ajusta despăgubirea pentru fiecare caz în parte.
„Cu privire la scopul principal al acestei legi — dat de posibilitatea valorificării dreptului la integritate fizică și psihică de către victimele accidentelor rutiere, Legea adoptată în 16 mai 2017 prevede un mecanism corect, astfel încât prejudiciile suferite să fie stabilite fie de judecător, fie pe cale amiabilă. Arătăm că au existat dezbateri aprinse la care am participat în comisiile de specialitate, legate de modalitatea de stabilire a despăgubirilor, însă parlamentarii au înțeles complexitatea și particularitățile acestui mecanism și astfel, actualul articol ce reglementează ‘stabilirea despăgubirilor’ are o formă ce poate fi pusă în practică”, se arată în document.
Cât privește procedura judecătorească, arată AVAC, așa cum este și firesc, singurul în măsură să analizeze și să decidă este magistratul judecător, care are la îndemână probe cu caracter medical, medico-legal, psihologic și statistic, necesare particularizării traumei prin raportare la modul în care viața victimei a fost afectată.
„Stabilirea întinderii prejudiciului trebuie să aibă la bază principiul proporționalității între suma acordată și intensitatea și durata vătămărilor. Trebuie înțeles că, la baza despăgubirii, se află instituția răspunderii civile delictuale ce implică repararea integrală a prejudiciului. Suma acordată drept despăgubire trebuie să fie echitabilă, rezonabilă și, desigur, să nu reprezinte o îmbogățire fără justă cauză”, informează AVAC România.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Program special al Poștei Române în minivacanța de 1 Mai și de Paști. Poștașii vor distribui pensiile aferente lunii mai începând din Joia Mare
Program special al Poștei Române în minivacanța de 1 Mai și de Paști. Poștașii vor distribui pensiile aferente lunii mai începând din Joia Mare Compania Națională Poşta Română va modifica programul de lucru al subunităţilor poştale pentru minivacanța de 1 Mai și Paștele ortodox. Astfel, miercuri, 1 Mai, „Ziua Internațională a Muncii”, toate subunităţile poştale […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 4 ore
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință