Părinții dintr-o comună din Alba își vor putea vedea copiii lăsați la creșă în orice moment al zilei, cu o aplicație de pe telefonul mobil
Potrivit primarului comunei Galda de Jos, Romulus Raica, cel mai târziu în 2018, copii găldenilor vor beneficia de două unități de învățământ preșcolar, respectiv o creșă și o grădiniță cu program prelungit. ”Deocamdată am scos la licitație lucrările ce presupun realizarea unei creșe cu suprafața de 786,55 mp, cu următoarele spații: dormitor, sală de joacă, de masă, de asistență medicală, de deservire, de gospodărire și administrativ precum și amenajări exterioare.
Creșa va fi construită undeva la șoseaua principală, în partea de jos a comunei. Valoare estimată a lucrării este de 2.048.883.4 lei și se derulează prin Programul Național de Dezvoltare Rurala – PNDR. Va fi o creșă ultra-modernă, dotată inclusiv cu camere video racordate la internet, astfel încât părinții să-și poată vedea copii, prin intermediul unei aplicații de pe telefonul mobil, în orice moment al zilei.
Aici vor putea fi îngrijiți 25 de copii cu vârste cuprinse între 2-3 ani. De asemenea, am prins în bugetul local și o investiție ce vizează tot confortul preșcolarilor, astfel încât până anul viitor să ridicăm de la temelie și o grădiniță cu program prelungit. Suntem deciși să-i convingem pe părinți, oferindu-le tot confortul, să își lase copii în Galda atunci când merg la serviciu, să nu-i mai ducă prin Alba Iulia la creșe sau grădinițe.
Cele două unități de învățământ preșcolar sunt absolut necesare în Galda de Jos deoarece în ultimii ani aici s-au întemeiat și s-au stabilit tot mai multe familii tinere, care au acum copii. Dacă le putem oferi locuri de muncă părinților și condiții de școlarizare moderne, pe teritoriul comunei, din ce în ce mai puțini localnici vor părăsi Galda de Jos”, a explicat pentru Ziarul Unirea primarul Romulus Raica. (N.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Încă un telescaun la Șureanu: „Pătru III” va fi cea mai lungă instalație din zonă, de peste 2.300 de metri și a fost cumpărată second-hand din Austria
Încă un telescaun la Șureanu: „Pătru III” va fi cea mai lungă instalație din zonă, de peste 2.300 de metri și a fost cumpărată second-hand din Austria Un nou telescaun urmează să fie instalat la Șureanu, iar pentru amplasarea instalației a fost solicitată emiterea acordului de mediu din partea APM Alba. Instalație de transport pe […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum o zi
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților