Rămâi conectat

Curier Județean

29 aprilie – 1 mai: zile de folk și de relaxare în mijlocul naturii la Sălciua, în cadrul ediției a VII-a a Festivalului ,,Floare de Folk”

Ziarul Unirea

Publicat

în

La sfârșitul acestei săptămâni se va desfășura la Sălciua cea de-a VII-a ediție a Festivalului ”Floare de Folk”, care va cuprinde 3 zile de plimbări în natură, mișcare, foc de tabără, seri de chitară și recitaluri ale artiștilor invitați. Evenimentul care este public și fără taxă de intrare debutează sâmbătă după-amiază, fiind organizat ca de obicei de Asociația de Turism pentru Tineret ,,Adeona” și sprijinit de Primăria și Consiliul Local Sălciua.

În prima seară a festivalului, la Complexul ,,Adeona” Apuseni din centrul localității se va organiza o seară a oamenilor de munte, se va cânta la chitară și la alte instrumente, iar cea de-a doua seară a evenimentului se va desfășura la Căminul Cultural Sălciua, unde este rezervată o secțiune dedicată amatorilor, alături de recitaluri de muzică acustică și folk. Seara de duminică va fi întregită de prezentările performerilor Toma Coconea – parapantist, alergător, salvator montan – și Mihnea Prundeanu – alpinist, geograf și ghid montan – care îi vor inspira pe participanți cu poveștile lor de viață. Artiștii și trupele care și-au anunțat prezența la festival sunt Emeric Imre, Focul Viu, .ROM, Raluca Cismaru, Alexandra Sidor și Ioan Onișor, Filip Cîrciumaru, Vlad Vancea, Dudu Isabel și prietenii. Totodată, duminică sunt organizate excursii de vizitare a localității Sălciua și a Masivului Bedeleu – Cascada Șipote Sus, Peștera Huda lui Papară, Vânătările Ponorului –  grupurile fiind însoțite de un cunoscător al traseelor și a zonei, iar lunea se pot vizita alte obiective turistice din apropiere: Cheile Turzii, Rimetea și Cetatea Colțești, Colții Trascăului sau altele.
,,Ne dorim și credem că, prin intermediul unui eveniment ce reunește artiști care duc mai departe muzica românească de calitate, cântată live, vom aduce un plus la ceea ce înseamnă promovarea și expunerea cântăreților de muzică acustică și folk. Amplasarea Complexului <<Adeona>> Apuseni în depresiunea intramontană Sălciua, de unde accesul spre diverse și spectaculoase obiective naturale ale Munților Trascău devine facil, ne determină să alegem complexul nostru de pe Valea Arieșului pentru organizarea unui eveniment în care ne propunem să reunim prietenii și iubitorii de munte și natură. Fie că alegeți să faceți o drumeție spre calcarele Masivului Bedeleu, un traseu cu bicicletele pe drumurile de munte sau o incursiune prin Defileul Arieșului cu caiacul, bogățiile naturale și istorico-culturale ale Munților Trascău și Țării Moților vor satisface așteptările fiecărui iubitor de munte și natură, de frumos, de istorie, de eternitate, conservată într-o lume a moților. Nu în ultimul rând, ne dorim ca prin intermediul evenimentului folk să promovăm și să stimulăm turismul local și regional.” au transmis organizatorii evenimentului, acestea fiind argumente serioase pentru ca iubitorii muntelui să participe la acest eveniment de la Sălciua. Aceștia se pot caza atât la pensiunile din localitate sau apropiere, cât și la localnici, sau pot campa cu cortul în apropierea Complexului Adeona.

Ovidiu CULDA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | 8.000 de puieți plantați în comuna Șpring de către Fundația Pădurea de Mâine în campania de împădurire și reîmpădurire din toamna anului 2024. Peste 250 de voluntari implicați în acțiune

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | 8.000 de puieți plantați în comuna Șpring de către Fundația Pădurea de Mâine în campania de împădurire și reîmpădurire din toamna anului 2024. Peste 250 de voluntari implicați în acțiune Fundația Pădurea de Mâine și-a continuat acțiunile de împădurire și reîmpădurire și în toamna anului 2024. În noiembrie și decembrie, peste 250 de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea