Rămâi conectat

Sport

Vineri, la Galtiu, AFC Unirea 1924 Alba Iulia – CSM Lugoj | „Alb-negrii”, obligaţi să câştige pentru a evada din „zona minată”

Dan HENEGAR

Publicat

în

După remiza de la Ighiu, din derby-ul judeţean, vineri, 21 aprilie, la ora 17.00, „alb-negrii” primesc, la Galtiu, vizita unui oponent incomod, CSM Lugoj, trupa condusă de Adorian Himcinschi fiind lovită din plin de „blestemul” accidentărilor.

Uniriştii nu se pot baza, din diverse motive, indisponibilităţi sau suspendări, pe şase jucători, existând o adevărată criză de efectiv din acest punct de vedere.

*AFC Unirea 1924 Alba Iulia (locul 11, 20 de puncte) – CSM Lugoj (locul 6, 33 de puncte), în tur 2-2. Uniriştii sunt obligaţi să câştige o partidă deloc facilă, însă misiunea tinerei formaţii din Cetatea Marii Uniri este una delicată. Şi asta în primul rând din pricina problemelor majore de efectiv. V

a reveni Selagea, dar va absenta B. Ştef, suspendat, lista indisponibililor fiind una extrem de încărcată, cu nume precum Goguţa, S. Iacşa, Ioani, Scrob sau An. David. „Normal că ne dorim victoria. Îmi doresc şi am încredere în jucători că ne vom continua seria de prestaţii reuşite, printr-o evoluţie care să se materializeze în puncte”, a menţionat antrenorul Adorian Himcinschi. „Trebuie să învingem pentru a ieşi din zona minată a ierarhiei. Sperăm să obţinem trei puncte vitale, având în vedere programul infernal din ultimele şase etape”, a spus preşedintele Mihai Dăscălescu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Astăzi, ora 19.00, la Munchen, România – Olanda în optimile de finală ale EURO 2024 | „Generația de suflet” în fața unui nou moment istoric

Dan HENEGAR

Publicat

în

Astăzi, ora 19.00, la Munchen, România – Olanda în optimile de finală ale EURO 2024 | „Generația de suflet” în fața unui nou moment istoric „Generația de suflet” întâlnește Olanda astăzi, 2 iulie, de la ora 19.00, în „optimile” Euro 2024, meciul anului pentru România! „Tricolorii” au câștigat grupa E, cu 4 puncte, iar Olanda […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea