Duelul Mănăilă – Manea, reeditat în Liga a 3-a | Performanţa Ighiu, după puncte în Banat, împotriva „pizzerilor” de la Mama Mia
Deşi dezamăgiţi după remiza din derby-ul judeţean cu AFC Unirea 1924 Alba Iulia, din Vinerea Mare, echipierii Performanţei Ighiu au şi motive de satisfacţie, bifând împotriva „alb-negrilor” al 5-lea joc la rând fără eşec.
În cele 7 etape scurse din returul Seriei a 4-a, fotbaliştii ighieni au strâns 10 puncte (două victorii, 4 remize şi o singură înfrângere, în deplasare cu Ripensia Timişoara), un parcurs mulţumitor, ţinând cont de problemele întâmpinate de Performanţa Ighiu în intersezon, când divizionara terţă a fost la un pas de a abandona competiţia, dar a fost salvată prin preluarea de către Armando Popescu. Lipsa omogenităţii s-a dovedit principalul adversar al formaţiei pregătite de Mihai Manea, antrenor obligat să încropească o formulă viabilă din mers, sub presiunea timpului. „Sunt parţial mulţumit de ce am realizat până în prezent, de acest parcurs. Principala noastră preocupare este să creştem în joc, de la o etapă la alta. Încă ratăm foarte mult”, a declarat Mihai Manea.
*Trei renunţări
Acesta a avut de suportat, pe parcursul returului şi despărţirile de trei jucători, D. Mărginean, Buda şi S. Turuş, care, din diverse motive, nu s-au mai prezentat. Astfel, efectivul este compus în acest moment din doar 20 de jucători, dintre care trei portari, iar în runda viitoare, în deplasare cu Nouva Mama Mia Becicherecu Mic, va lipsi Potopea – suspendat, sperându-se în recuperarea lui Fetiţa, accidentat etapa precedentă.
Anul trecut, în Liga a IV-a Alba, cei doi antrenori, Dan Mănăilă şi Mihai Manea s-au duelat pentru promovarea în eşalonul terţ, cu Mureşul Vinţu şi Şurianu Sebeş, câştig de cauză având primul. Meciul direct, disputat în „Arini” s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, iar Mureşul a reprezentat Alba la barajul de promovare, cu toate că Şurianu nu a pierdut niciun joc în respectivul retur. Acum, la disputa de pe „CFR”, datele problemei capătă alte conotaţii. „Pizzerii” de la Mama Mia, pregătiţi de Dan Mănăilă, suferă în subsolul ierarhiei, având 4 eşecuri la rând şi un singur punct din ultimele 5 întâlniri. Un rezultat pozitiv al Performanţei ar însemna şi un ajutor dat echipei AFC Unirea 1924 Alba Iulia, echipă aflată în luptă pentru evitarea retrogradării cu bănăţenii ce au câştigat la Galtiu, scor 2-1, partida directă din runda secundă a returului
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Corvinul Hunedoara, calificare istorică în Europa League! În turul doi preliminar, duel cu NK Rijeka
Corvinul Hunedoara s-a calificat în turul al doilea al Europa League, după manșa secundă a duelului cu Paksi FC (Ungaria), o calificare istorică pentru „corbii albaștri”. Gruparea de lângă furnale intră in istoria fotbalului românesc fiind prima echipă din eșalonul secund care reușește o calificare în competițiile continentale! Iar în turul următor pe hunedoreni îi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 3 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Tradiţia fascinantă a Târgului de fete de pe Muntele Găina. Cum erau vândute fetele de măritat în secolul XIX în comunităţile din Munţii Apuseni