FOTO: Păștenii din Cugir au dus pâinea și vinul în biserică pentru sfințirea acestora la Slujba de Înviere. Obicei vechi de peste 70 de ani, în Miercurea Mare
Peste 300 de cugireni au participat la Sărbătoarea Păștenilor, un obicei care de peste 70 de ani se petrece în Miercurea Mare la Cugir și în Joia Mare la Vinerea. Pregătirile au demarat cu ceva timp înainte de începerea Postului Mare, când la Casa Parohială a părintelui Pintea Dumitrean au avut loc întâlniri ale celor care anul acesta împlinesc vârsta de 60 de ani.
La Cugir manifestările consecrate Păștenilor au început în juriul orei 15.30, la casa parohială de pe strada 21 decembrie 1989, printr-o scurtă slujbă religioasă, după care cei 123 de sărbătoriți, însoțiți de preoții Pintea Dumitrean și Adrian Aldea, rude, prieteni și membrii ai comunității locale, au pornit în alai cu steaguri, prapori, icoane și ciubere împodobite cu flori pentru ducerea vinului și a pâinii în Biserica ,,Sfânta Treime” pentru sfințirea acestora la slujba de Înviere a Mântuitorului.
Aici, păștenii au fost primiți de mai mulți localnici care aveau așezate pe jos, în fața Altarului, sticle cu vin și lumânări aprinse, spre pomenirea celor care au decedat.
La eveniment au luat parte oficialități, precum: primarul și viceprimarul Cugirului, Adrian Teban, respectiv Călin Furdui, administratorul public al orașului, Marius Jibotean, deputatul Florin Roman, consilierul județean Dan Cherecheș, președintele Asociației Pro Cugir, Aurel Voicu, consilieri locali, șefi de societăți comerciale și ai unor instituții locale din oraș.
Obiceiul se va repeta mâine, în Joia Mare la Vinerea, începând cu ora 8.00, în cadrul unui ceremonial ales de credincioșii acestei localități , unde 37 de pășteni vor duce pâinea și vinul la Biserica Sf. Nicolae.
Constantin PREDESCU
[nggallery id=3784]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan