Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Marţi, la Alba Mall – Gala Sportului Judeţean Alba 2011

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Marţi, 20 decembrie, la ora 17.00, la Alba Mall va avea loc Gala Sportului Judeţean 2011. În cadrul acestui eveniment (cu o finanţare totală cifrată la 50.000 lei), organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Alba vor fi premiaţi performerii sportivi ai judeţului, antrenorii precum şi cei mai buni conducători ai cluburilor din Alba. „Aidoma anului trecut, vor fi întocmite două clasamente, pentru sporturi olimpice, respectiv sporturi neolimpice. Acţiunea va beneficia de un program, urmând să fie decernate şi alte distincţii”, a spus Dan Opruţa, directorul DJST Alba. Recent, la Gala Sportului Transilvan, cel mai bun sportiv al judeţului nostru a fost desemnat tenismanul cugirean Alexandru Bogdan Borza (fost la CSO Cugir, antrenor Ioan „Dode” Păcurar), acesta având şanse sporite să-şi adjudece titlul de sportiv al anului 2011 în Alba.
Dar iată ierarhiile anilor trecuţi: l2010: 1. Anca Maria Bunea (atletism, AC „Mica Romă” Blaj şi CSŞ Mediaş), 2. Ana Rodean (atletism, CS Unirea Alba Iulia), 3. Dana Elena Loghin (atletism, AC „Mica Romă” Blaj şi CSŞ Mediaş): l2009: 1. Ana Maria Groza (atletism, CS Unirea Alba Iulia), 2. Ana Rodean (atletism, CS Unirea Alba Iulia), 3. Alexandru Stancu (karate, Fudokan Sebeş); l2008: 1. Ana Maria Groza (atletism, CS Unirea Alba Iulia), 2. Andreea Barna (AC „Mica Romă” Blaj), 3. Armina Cistelecan (haltere, CS Unirea Alba Iulia). (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Recalcularea pensiilor va mai dura încă cel puțin un an. Vești proaste pentru pensionari

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Recalcularea pensiilor va mai dura încă cel puțin un an. Vești proaste pentru pensionari Vești proaste pentru pensionari din România: recalcularea pensiilor, un proces vital pentru aplicarea noii legi, se va prelungi cel puțin încă un an. Reprezentanții sindicalițtilor  atrag atenția asupra volumului de muncă excesiv și subdimensionării personalului, care îngreunează finalizarea recalculărilor. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea