IȘJ Alba a publicat graficul desfășurării concursului pentru acordarea gradațiilor de merit – sesiunea 2017
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Alba a publicat, miercuri, graficul desfășurării concursului pentru acordarea gradațiilor de merit – sesiunea 2017. Gradația de merit reprezintă 25% din salariul de baza și se acordă pe o perioada de 5 ani.
Pentru fiecare candidat, gradația de merit se calculează conform art. 264 din Legea nr. 1/2011, cu modificările si completările ulterioare, raportat la norma didactica de baza conform actului de numire/transfer/repartizare.
Numarul maxim de gradatii care pot fi acordate se calculeaza astfel: din numarul stabilit prin aplicarea a 16% din totalul posturilor didactice auxiliare si a 16% din totalul posturilor didactice de predare, de conducere, de indrumare si control existente la nivelul inspectoratului scolar se scade numarul de gradatii acordate personalului didactic aflate in plata, avand in vedere ca gradatia de merit se acorda pe o perioada efectiva de 5 ani, fara a fi luate in calcul perioadele de suspendare a platii gradatiei de merit din motive neimputabile angajatului sau ca urmare a rezervarii postului didactic/catedrei in baza prevederilor art. 255 alin. (1)-(6) din Legea nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, cu incadrarea in numarul maxim de gradatii de merit aprobate la momentul revenirii pe post.
- Detalierea punctajelor aferente criteriilor de către comisia paritară de la nivelul inspectoratului școlar, stabilirea numărului gradațiilor de merit şi a punctajului minim pe categorii de personal şi pe discipline de învățământ
Perioada: 27-31 martie 2017
- Comunicarea fișelor de evaluare, a numărului gradațiilor de merit şi a punctajului minim pe categorii de personal şi pe discipline de învățământ de către inspectoratul școlar, în teritoriu
Perioada: 3-6 aprilie 2017
- Întocmirea şi depunerea, de către candidați, a dosarelor şi obținerea avizelor la nivelul unității de învățământ
Perioada: 7 aprilie-5 mai 2017
- Depunerea dosarelor care conțin documentele justificative privind activitatea candidatului respectiv la secretariatul/registratura inspectoratului școlar
Perioada: 8-12 mai 2017
- Analiza dosarelor de către inspectorul școlar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ, şi elaborarea raportului referitor la activitatea candidatului în specialitate
Perioada: 9-26 mai 2017
- Verificarea dosarelor şi acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradației de merit
Perioada: 29 mai-21 iunie 2017
- Aprobarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării, de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar
Perioada: 22-23 iunie 2017
- Afișarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării la avizierul inspectoratului școlar
Termen: 27 iunie 2017 3
- Depunerea contestațiilor asupra punctajului acordat şi stabilirea numărului gradațiilor de merit ce pot fi redistribuite
Zilele: 29-30 iunie 2017
- Soluționarea contestațiilor de către comisia de contestații
Perioada: 3-5 iulie 2017
- Validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar şi afișarea acestora la inspectoratele școlare
Termen: 7 iulie 2017
- Înaintarea la Ministerul Educației Naționale a listelor cu personalul didactic din unitățile de învățământ, validat în vederea acordării gradației de merit
Perioada: 10-11 iulie 2017
- Emiterea ordinului ministrului educației naționale
Termen: 18 august 2017
NOTĂ: Personalul didactic de la Palatul National al Copiilor depune dosarele pentru concursul de acordare a gradației de merit la registratura Ministerului Educației Naționale, respectând graficul.
Criterii pentru acordarea gradatiei de merit
- Criteriul activitatilor complexe cu valoare instructiv-educativa – ponderea 80%:
- a) rezultate deosebite obtinute in pregatirea prescolarilor si a elevilor in atingerea obiectivelor/competentelor specifice impuse de curriculumul scolar, materializate in progresul elevilor la clasa, in rezultate ale elevilor la clasa, la testari si examene nationale de sfarsit de ciclu, rezultate obtinute cu clasa si individual la disciplinele de specialitate din invatamantul vocational;
- b) initierea si aplicarea unor proiecte de predare a disciplinei prin utilizarea platformelor electronice de invatare si a softurilor educationale specifice disciplinei, existente in unitatea de invatamant;
- c) performante dovedite in pregatirea elevilor distinsi la olimpiade scolare si/sau concursuri de profil, materializate prin obtinerea premiilor I, II, III si a premiilor speciale la faza judeteana si a municipiului Bucuresti/interjudeteana/ nationala/internationala, desfasurate in coordonarea si/sau finantarea Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice;
- d) performante dovedite in pregatirea elevilor distinsi la concursuri cultural-artistice, tehnico-stiintifice si sportive incluse in Calendarul activitatilor educative nationale/regionale elaborat de Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice, materializate prin obtinerea premiilor I, II, III si a premiilor speciale;
- e) pregatirea loturilor olimpice de elevi, participarea, in calitate de membru al comisiei de evaluare/organizare, la olimpiadele si concursurile scolare si extrascolare, fazele judetene, interjudetene si nationale si internationale incluse in programul de activitati in calendarul inspectoratelor scolare/Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice;
- f) organizarea de concursuri si festivaluri la nivel international, national, sau regional/interjudetean; organizarea de spectacole, expozitii, concerte la nivel international, national ori regional/interjudetean incluse in programul de activitati si in calendarul inspectoratelor scolare/Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice, certificate prin diplome sau adeverinte;
- g) rezultatele obtinute in centrele de excelenta, certificate de inspectorul de specialitate sau cu elevi cu cerinte educationale speciale, certificate de centrele judetene de resurse si asistenta educationala/Centrul Municipiului Bucuresti de Resurse si Asistenta Educationala, certificate de directorul centrului de excelenta/inspectorul scolar/directorul centrului judetean de resurse si asistenta educationala/Centrul Municipiului Bucuresti de Resurse si Asistenta Educationala;
- h) activitate de coordonator de programe educative scolare si extrascolare sau indrumarea colectivelor redactionale ale revistelor scolare avizate de inspectoratul scolar;
- i) activitate dovedita in cadrul Strategiei nationale de actiune comunitara;
- j) crearea de softuri educationale in specialitate, platforme de e-learning pentru sustinerea progresului scolar, avizate de Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice.
- Criteriul privind performante deosebite in inovarea didactica/manageriala – ponderea 10%:
- a) elaborarea de programe scolare, regulamente, metodologii, indrumatoare/ghiduri metodice, manuale scolare, auxiliare didactice avizate de inspectoratul scolar sau de Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice dupa caz; carti in domeniul educational, inregistrate cu ISBN/ISSN; elaborarea de programe scolare pentru discipline optionale noi, insotite de suportul de curs sau vizand curriculumul pentru optional integrat in dezvoltare locala, avizate de inspectoratul scolar;
- b) elaborarea de carti si lucrari stiintifice publicate in domeniul didacticii, specialitatii si managementului educational, inregistrate cu ISBN/ISSN;
- c) activitatea de evaluator de manuale, de mentorat, de formator in formarea continua a personalului din invatamant, activitate in cadrul comisiilor paritare/de dialog social, activitate in organismele de conducere ale organizatiilor sindicale afiliate federatiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate invatamant preuniversitar/semnatare ale contractului colectiv de munca la nivel de sector de activitate invatamant preuniversitar, precum si in cadrul asociatiilor profesionale ale cadrelor didactice la nivel local/judetean/national/international, participarea cu comunicari la simpozioane nationale si/sau internationale, participarea la formarea personalului didactic prin casa corpului didactic, in calitate de formatori, contributia la cercetari stiintifice in specialitate sau in domeniul problematicii invatamantului si educatiei, atestata prin publicatii inregistrate cu ISBN/ISSN;
- d) activitatea de metodist, membru in consiliul consultativ de specialitate de la nivelul inspectoratului scolar, membru in comisia nationala de specialitate, coordonator de cerc pedagogic;
- e) activitatea desfasurata, in urma solicitarii Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice, in cadrul unor comisii tehnice de elaborare a unor acte normative/administrative cu caracter normative, si in comisiile nationale de specialitate/control.
- Criteriul privind participarea la proiecte – ponderea 5%:
- a) proiecte europene, proiecte internationale care au ca obiective performanta scolara, progresul scolar, dezvoltarea competentelor si abilitatilor prescolarilor si elevilor, educatia civica, educatia complementara, formarea personalitatii prescolarilor si elevilor, dezvoltarea capacitatii de adaptare la schimbare, dezvoltarea profesionala a cadrelor didactice;
- b) proiecte elaborate si implementate in baza prevederilor Metodologiei si criteriilor privind acordarea gradatiei de merit in invatamantul preuniversitar, aprobata prin ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 5.486/20111, materializate prin raportul de activitate si portofoliul personal.
- Criteriul privind contributia la dezvoltarea institutionala – ponderea 5%:
- a) atragerea de finantari extrabugetare pentru unitatea de invatamant, programe si proiecte educationale, centre de documentare si informare, laboratoare etc., avand ca efect cresterea calitatii institutiei si a procesului de predare-invatare-evaluare, a bazei didactico-materiale;
- b) realizarea de proiecte extracurriculare, cu finantare extrabugetara, avand drept obiectiv cresterea calitatii procesului de invatamant;
Art. 7 (1) Punctajul se aplica in mod unitar pentru toate functiile didactice tinand seama de ponderea criteriilor prevazute la art. 6, cu exceptia personalului de conducere, indrumare si control, pentru care ponderea criteriilor este urmatoarea:
1. criteriul activitatilor complexe cu valoare instructiv-educativa – ponderea 20%;
2. criteriul privind performante deosebite in inovarea didactica/manageriala – ponderea 30%;
3. criteriul privind participarea la proiecte – ponderea 10%;
4. criteriul privind cresterea prestigiului unitatii de invatamant/conexe/inspectoratului scolar – ponderea 40%.
Documentele doveditoare se refera la propria activitate.
(2) In baza punctajelor, stabilite in mod unitar, se elaboreaza cate o grila de evaluare specifica fiecarei categorii de candidati:
a) educatori/institutori/profesori pentru invatamantul prescolar;
b) invatatori/institutori/profesori pentru invatamantul primar;
c) profesori;
d) maistri-instructori/profesori pentru instruire practica;
e) cadre didactice din invatamantul vocational, din cluburile sportive scolare, palatele si cluburile copiilor si elevilor, din invatamantul special;
f) personal didactic auxiliar.
(3) Stabilirea punctajului si elaborarea grilei specifice de evaluare sunt de competenta comisiei paritare de la nivelul inspectoratului scolar. In cadrul criteriilor si ponderilor prevazute la art. 6 si la alin. (1) al prezentului articol, comisia paritara poate stabili si alte subcriterii si/sau activitati (exemplu: activitatea dovedita in calitate de coordonator al claselor bilingve, activitatea dovedita in calitate de profesor Discipline Non Lingvistice sau profesor documentarist in liceele cu sectii bilingve francofone).
(4) Pentru personalul didactic si personalul de conducere din cluburile sportive scolare, palatele si cluburile copiilor, grilele specifice de evaluare, tinand seama de ponderea criteriilor prevazute la art. 6, se stabilesc potrivit precizarilor Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice.
(5) Pentru personalul didactic auxiliar, criteriile pentru acordarea gradatiei de merit, altele decat cele din fisa postului, sunt stabilite in fisa de (auto)evaluare a activitatii pentru gradatie de merit, elaborata de comisia paritara de la nivelul inspectoratului scolar.
(6) Comisia paritara de la nivelul inspectoratului scolar hotareste ponderea pe categorii de personal (didactic de predare/functii de conducere, indrumare si control/didactic auxiliar), precum si pe discipline de invatamant, raportat la numarul total de gradatii, conform art. 2 alin. (1).
(7) Numarul de locuri repartizate pe posturi si discipline se aproba de catre consiliul de administratie al inspectoratului scolar. Consiliul de administratie aproba lista candidatilor intocmita pe posturi si discipline, in ordinea descrescatoare a punctajului, si hotaraste rezultatul concursului, cu conditia respectarii proportiei numarului de locuri pe discipline/functii de conducere, de indrumare si control, domenii de activitate.
(8) Deplina responsabilitate privind calculul numarului de locuri pentru acordarea gradatiei de merit si incadrarea in numarul de locuri revine inspectorului scolar general.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 3 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 7 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi