Rămâi conectat
MA-RA-MU

Opinii - Comentarii

Radu Octavian: Ce aţi făcut, domnilor profesori?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Scrisoare deschisă adresată cadrelor didactice ale facultaţii de arheologie din cadrul Universităţii Alba Iulia în special fostului decan Iacob Marza,  urmare a comunicatului Muzeului Unirii semnat în 15.12.2011 de către Gabriel Rustoiu şi Constantin Inel.

Domnilor profesori ai facultăţii de arheologie, vă scriu astazi, dupa ce am citit unul dintre cele mai oribile communicate scrise de doi absolvenţi ai facultătii dvs, oameni care se prespune că ar fi fost educaţi şi formaţi ca arheologi de catre dvs Este vorba de infamul şi mincinosul atac împotriva profesorului universitar Ioan Piso, colegul dvs de la facultatea de istorie şi arheologie din Cluj Napoca.

Nu este scopul meu să îl apăr pe domnul profesor, ale cărui realizări profesionale sunt remarcabile. Il apără chiar aceste realizări şi nu are nevoie de cuvintele mele.

Mă adresez dvs cu întrebarea sinceră: cum aţi reuşit să acceptaţi ca facultatea dvs să fie absolvită de personaje hidoase, fară caracter şi fără coloană vertebrală ca aceşti semnatari ai amintitului comunicat, înfiorător prin mizeria sa jignitoare?

De ce nu aţi reuşit să inoculaţi în spiritul profesional al acestor absolvenţi dragostea faţă de vestigiile cetăţii în care au învăţat, ale orasului?

Cum au reuşit ca arheologii cei mai distrugători ai oraşului să fie foştii dvs studenţi? Ce educaţie profesională aţi dat dvs lui Matei Drimbărean, omul care prin semnăturile lui a permis distrugeri uriaşe şi care este suspect de foarte multe acte de corupţie şi distrugere împotriva patrimoniului? Ce educaţie profesională aţi dat dvs lui Gabriel Rustoiu sau Constantin Inel, semnatari ai orbilului atac  împotriva profesorului Piso, atac scris în stilul anilor 50, demn de Ana Pauker şi Tohari Georgescu, un stil primitiv, jignitor şi departe de a fi stiinţific?

Ce educatie ştiinţifică aţi dat dvs lui Matei Drimbarean, Gabriel Rustoiu, Constantin Inel, Ana Maria Duna, ca aceştia să participe cu obedienţă la distrugerea siturilor arheologice din cetatea Alba Iulia şi cu slugărnicie faţă de Grup Corint, în care un patron este un alt rebut al facultătii dvs.?

Sau poate nici exemplul dvs personal nu este cel mai potrivit. Facultatea dvs şi profesorii ei, din slugărnicie faţă de puternicii zilei, pentru a nu-şi pierde privilegiile şi pentru a-şi păstra relatiile sociale, a uitat cuvintele demnitate profesională şi sensul noţiunii de coloană vertebrală..

Cum altfel să ne explicăm tăcerea dvs şi lipsa de reacţie academică faţă de modul în care sub privirile dvs buldozerele mutilau istoria. Nu aţi făcut nimic. Nu v-a păsat. Sau daca v-a păsat cât de cât, funcţia dvs a fost mai importantă decât orice.  Carierismul este o noţiune infectă dar pentru facultatea de arheologie din Alba Iulia carierismul a căpătat valenţe ucigaşe de istorie.

Imi scot însă pălăria şi îi respect pe cei dintre dvs care poate totuşi au făcut  în secret ceva. Poate au fotografiat sau filmat nebunia din centrul cetăţii pentru că, până la urma, cei vinovaţi să fie pedepsiţi. Şi poate odata,  vor depune şi mărturie. Dacă există astfel de oameni, îi respect.

Şi mă folosesc de acest prilej să mă adresez şi unuia dintre marii profesori ai facultătii dvs, dl Iacob Marza, cu rezultate stiinţifice de calibru european,  dar cu un caracter infect.

Domnule profesor. Ştiu ca aţi fost informator al fostei securităti comuniste. Asta denotă un caracter oribil care nu poate fi echilibrat prin realizarile stiinţifice. Lepra rămâne lepră chiar dacă de această boală se imbolnăveşte un salahor sau un profesor universitar.

Cred că tocmai caracterul dvs obedient, slugarnic, de fost informator  v-a facut să nu trageti măcar un semnal de alarmă împotriva distrugerilor arheologice din cetate. Să nu spuneti un cuvânt împotriva a ceea ce s-a întâmplat. Aţi tăcut ca un laş

Laş aţi fost şi în 1979 şi nu am să vă iert niciodată pentru asta. In acel an, ca elev de liceu, făceam practică la biblioteca Bathyaneum. Nu eraţi director atunci, eraţi la începutul carierei. Ne priveaţi cu dispreţ pe noi, elevii, şi părea ca vă deranjăm. Nu ar fi fost nimic daca era doar atât. Dar dupa puţin timp un ofiţer de securitate a venit la liceu şi a acuzat un coleg de-al nostru că în timpul practicii la Bathyaneum spune bancuri jignitoare la adresa lui Nicolae Ceausescu. A fost scandal mare, şedinţă UTC în care doar o singură colegă, acum medic de ţara, l-a înfierat cu mânie proletară pe baiatul acuzat. S-a pus chiar problema exmatriculării din  toate liceele pentru ca era fiu de fost deţinut politic. In ultimul moment s-a renunţat la această idée pentru a nu se stârni vâlvă. I-a fost scăzută nota la purtare si nu a mai putut urma dreptul. Dosarul lui l-a urmarit insa pina la revolutie si abia in 1990 a inceput o facultate. A pierdut 10 ani de viata din cauza unui nemernic care l-a turnat securitatii, pe el…un baiat de 18 ani.

Nu am ştiut niciodată cine a facut ticăloşia. Ne suspectam unii pe alţii şi ne-am suspectat 20 de ani, ceea ce a fost îngrozitor. Până când am aflat ca dvs aţi fost informator al securităţii

Aţi distrus viitorul unui copil. Iar acum prin tăcerea dvs vinovată aţi distrus trecutul unei ţări…pentru că Alba Iulia este izvorul de trecut al ţării. Cum aş fi putut să aştept de la dvs. ca profesor şi decan, să scoateti din Matei Drimbarean, Gabriel Rustoiu, Constantin Inel, Ana Maria Duna, oameni care sa fie demni profesional şi sa respecte trecutul şi meseria pe care şi-au ales-o? Care să protejeze chiar cu preţul carierei valorile arheologice? Aş fi cerut prea mult de la dvs. Dar aceasta este tragedia învătământului românesc: o facultate de arheologie din cel mai bogat centru arheologic românesc  nu a produs caractere profesionale, ci doar unelte alte distrugerii arheologiei.

Radu Octavian,  Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi

Ziarul Unirea

Publicat

în

18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi Anual, la data de 18 decembrie este celebrată Ziua minorităților naționale din România. În anul 1992, la această dată, a fost adoptată, prin Rezoluție a Adunării Generale a ONU, „Declarația cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea