“Blind date cu 300 de cărți”, în 23 februarie, la Muzeul Principia din Alba Iulia. Eveniment organizat de YouthBank în scopul promovării lecturii
Joi, 23 februarie 2017, în intervalul orar 14.00 – 18.00, Muzeul Principia din Alba Iulia, Piața Cetății, va găzdui cea de-a doua ediție a evenimentului “Blind date cu 300 de cărți”.
Evenimentul este realizat în scopul promovării lecturii, pentru că repune în circulație 300 de volume donate de cititori generoși și strânge, sub emblematicul acoperiș în formă de carte al Muzeului Principia, alți cititori, dornici de o întâlnire “pe nevăzute” cu autori români și străini. În același timp, contribuie la strângerea de fonduri pentru susținerea implicării în comunitate a generației tinere, în cadrul programului YouthBank, derulat de Fundația Comunitară Alba.
În schimbul unor donații simbolice, care pornesc de la 10 lei, o sumă modică față de valoarea oricărui exemplar oferit de organizatori, participanții vor putea alege cărți „pe nevăzute”, din cele 300 special pregătite pentru public. Intrarea în Muzeul Principia este liberă pe durata evenimentului.
Susținut de Primăria Municipiului Alba Iulia și Exclusiv Auto Center, dealer Skoda și Volkswagen Autovehicule Comerciale în județul nostru, evenimentul este realizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană “Lucian Blaga” Alba (cea care cu generozitate a donat o parte importantă din cărți), Framm`s, Pub by Rockultura și Nicolae Boca Photography.
“Știm că există mai mult de 300 de cititori în cetatea noastră și cel puțin tot atâtea persoane care cred în generația tânără și vor să susțină implicarea ei în comunitate. Vrem să îi mobilizăm, să îi cunoaștem și să ne cunoască”, declară Răzvan Boba, coordonator al programului YouthBank Alba.
“În 23 februarie, vă dăm cel puțin 5 (cinci) motive pentru care nu ar trebui să lipsiți de la acest eveniment: vă veți îmbogăți biblioteca cu volume interesante, veți cunoaște alți cititori pasionați din comunitate, vă veți reîntâlni cu istoria urbei noastre bimilenare, sub coperțile de sticlă ale Muzeului Principia, veți susține tânăra generație pe care, nu-i așa, ne-o dorim cu toții implicată în comunitate și, mai ales, îi veți întâlni pe cei care fac toate acestea posibile, liceenii din echipa YouthBank, 12 tineri pasionați de comunitate” – Dorin Sava, directorul executiv al fundației comunitare.
Programul YouthBank încurajează implicarea directă a tinerilor în viaţa comunităţii, ei câştigând, în acest fel, încredere în propriile forţe, dobândind abilităţi de comunicare, negociere, administrare financiară şi de conducere. La ultimele două Gale Anuale ale Voluntarilor din Alba, YouthBank a fost desemnat cel mai bun program de voluntariat în educaţie din județ, ca o recunoaștere a rezultatelor sale și a schimbării pe care o produce în rândul generației tinere și comunității.
Fundația Comunitară Alba are ca finanțator național Romanian-American Foundation, în cadrul programului “Fundații Comunitare”, inițiat de Asociația pentru Relații Comunitare, în parteneriat cu Federația “Fundațiile Comunitare din România” și Fundația Pentru Parteneriat, cu sprijinul financiar al Charles Stewart Mott Foundation și RAF.
[nggallery id=3423]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Polițiștii din Alba, activități informativ – preventive în mai multe școli din județ pentru creșterea siguranței minorilor
Polițiștii din Alba, activități informativ – preventive în mai multe școli din județ pentru creșterea siguranței minorilor Polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au continuat activitățile dedicate creșterii siguranței minorilor și în această săptămână. Peste 500 de copii au beneficiat de sfaturile și recomandărilor polițiștilor. În săptămâna 16 – 20 […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 18 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 10 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor