Gândurile unei tinere din Alba Iulia, studentă în Londra: ”Hai să credem că revoluția asta e un nou început”. Mesaj pentru studenții români care luptă pentru țară și a căror dezamăgire nu cunoaște limite

După experiențele pe care le-a trăit peste graniță și empatizând de la distanță cu situația țării, o fostă elevă a Colegiului Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, studentă în prezent la una dintre facultățile aflate în top 20 din lume, ”King’s College” din Londra, s-a simțit încercată de nevoia de a scrie și de a transmite un mesaj tuturor studenţilor români, care luptă pentru ţară și a căror dezamăgire nu cunoaște limite.

Delia Gligor spune că îi invidiază pe tinerii care au rămas să studieze în România, îi încurajează spunând că nu au ales greșit și este de părere că iluzia binelui de peste graniţă se vinde prea ușor, iar lucrurile pot fi și chiar sunt diferite.

După ce și-a ”așternut” gândurile pe foaie și, în speranța că vor ajunge la urechile studenților români, a trimis un articol pe adresa redacției, pe care l-a intitulat ”Viitorul în cădere liberă”. În materialul său, apreciat ca un mesaj de încurajare către tinerii români din stradă, care de prea multe ori se simt deznădăjduiți și cred că nu există un viitor în țară sau care regretă de multe ori că nu au plecat peste hotare, Delia vorbește despre așteptările studentului român în străinătate, despre educație, muncă și trai englezesc.

Redăm mai jos, integral, articolul Deliei:

”Viitorul în cădere liberă

Utopia absolută ar fi atunci când poţi transfera leul românesc în liră britanică, iar conversia nu va avea consistenţa unui pumnal în capul stomacului. Pentru un student român cu aspiraţii prea grandioase pentru vârsta-i, traiul englezesc e primul obstacol care îl plesnește de cum roţile avionului îl aterizează pe plaiul tuturor visurilor de împlinit singur. Faptul că studiezi la una dintre facultăţile aflate în top 20 în lume nu te încălzește cu nimic atunci când 5 zile pe săptămână porţi o uniformă, apeși pauză pe zâmbet și câștigi atât cât să poţi să te menţii la linia de plutire. E de o realitate cruntă să vrei să te dedici doar studiului și să nu poţi s-o faci – pentru că schimbarea vine cu mai mult decât o diferenţă în locaţie. Atunci când timpul nu e de partea ta și chiar tot ceea ce îţi făcea plăcere cu adevărat devine o povară. Citeam din plăcere și cu plăcere, iar acum simt că presiunea studiului și a muncii sunt doar părţi din ceva ce trebuie să fac. Nu pot să nu simpatizez la un nivel spiritual cu România și ideea de națiune, cu tot ceea ce m-a încărcat de mică, cu frumoasa tradiție și cultură și cu oamenii aceia altfel. Am ajuns într-o junglă urbană și credeam, ca orice român tânăr, că de cealaltă parte e mai bine, e mai civilizat. Adevărul e undeva la mijloc.

Fiecare colţ de lume vine cu un bagaj. Aici taxele pentru oxigen sunt cam echivalentul câștigului pe săptămână, sistemul medical te bagă mai cu spor în mormânt, iar oportunitățile, ei bine, sunt multe și greu accesibile. De curând plănuiam să urmez un internship la o cunoscută revistă englezească și consider că aveam ceea ce e necesar pentru o astfel de poziţie. Mare mi-a fost surprinderea când am observat undeva, acolo ca notă de final, în caractere de -10, cum că dacă nu ai cetăţenie britanică, nu te obosi să aplici. Și cum vine asta că aici e totul cosmopolitan și de vis și plin de oportunitate la fiecare adiere de vânt? Cu regret am realizat că noi, europenii, am fost scoliţi la un nivel mult mai înalt decât nativii, și vorbesc din perspectiva unui om care a ales să studieze literatura de pretutindeni, implicit cea englezească cu istorie cu tot, de la Henry al VIII-lea până-n dragul prezent. Am conștientizat că europenii excelează, în contextul în care englezii, considerându-se prea buni pentru existenţă, eșuează lamentabil. Noi, străinii, venim aici să studiem într-o limbă în care nu ne-am născut, o cultură pe care nu am trăit-o, fiind mai ușor adaptabili și cu capul mult mai bine poziţionat pe umeri, cu mintea mai deschisă și mai alertă la tot ce se petrece-n lume, și totuși, promisiunile care zugrăvesc viitorul nostru strălucit, sunt spulberate de aceleași probleme cu care se confruntă lumea de secole. E discriminare și aici, e tot o apă și-un pământ.

Îmi pare rău, de multe ori, că nu am ales calea cea grea, și nu am rămas să cultiv și să respir tradiția și frumusețea românească. Am ales să plec și eu, să las o parte din trena ţării, să mai atârne de un colţ. Tinerii pleacă și ţara suferă. Câţi se vor mai întoarce, cu calificări academice, să propage lărgirea orizontului în ţara noastră abandonată? Consider că România are un potenţial de dezvoltare de invidiat și mai consider că dacă ar intra în acest proces, ar putea depăși așteptările.

Fie acesta un mesaj pentru toţi tinerii români care sunt dezamăgiţi, care suferă că nu au ‘beneficiat’ de circumstanţele care să le permită să părăsească ţara. Să nu fiţi! Sunteţi exact acolo unde trebuie să fiţi. Singura diferenţă dintre noi e că cei plecaţi se bucură mai puţin se perioada asta frumoasă a vieţii, o perioadă menită dezvoltării de sine și înfloririi, pentru simplul fapt că suntem puţin mai prinși în realitatea vieţii, mai stresaţi și mai ușor iritaţi de griji, de incertitudine și de necunoscut.

Au fost oameni care au luptat pentru un viitor mai bun, local, de dragul lor și-al familiei. O parte din noi a murit odată cu stingerea cenaclului Flacăra. Dar oricum, ce ne oprește să creăm, să reînviem, să luptăm?

Oamenii ies în stradă și hai să credem că revoluţia asta e un nou început.

Mi-aș dori să iniţiez un proiect, cândva în viitor, prin care să reușesc să transfer literatura românească de calitate la un nivel accesibil internaţional. De ce Pamuk a câștigat Nobelul în 2006? În primul rând pentru că a fost tradus într-o limbă de circulaţie internaţională ce i-a permis o audienţă globală, iar în al doilea rând talentul prin care a exprimat atât de curat cultura turcească și arta în istorie. Noi avem talentul, nu avem deschiderea. Cine ne traduce scriitorii? Cine ne citește?

Fie asta o întrebare ce instigă astăzi la reflexie și mâine la acţiune.

Simpatizez cu situaţia ţării și mi-e dor. Am crescut frumos și nu mi-a lipsit nimic.

Nu spun că aici e rău, nu aș avea de fapt dreptul să mă plâng, dar nu zic că acasă e mai rău. Sistemul educaţional românesc e bun! E meticulos, e progresiv! Dacă ești student în România și citești acum, vreau doar să știi că te invidiez, de multe ori. Ești acasă, ești student și trebuie să nu-ţi fie frică! Dacă am învăţat ceva cu siguranţă, am învăţat că poţi excela de oriunde. Poţi fi pe-un vârf de deal cu o carte în mână sau în mijlocul metropolei cu aceeași carte-n mână, totul depinde doar de tine, determinarea ta și cel mai probabil… liniștea de care nu dai în metropolă. Unii dintre cei mai mari critici literari au scris în exil, cu dor de casă: ex. Leo Spitzer, Erich Auerbach ș.a. Asemenea și pentru mari scriitori și luând cazul unei importante figuri literare în opera englezească, Edmund Spenser.

Poate simpatizezi cu mine, cititorule, sau poate mă critici, dar sincer, mai sunt și zile în care te ia un dor de casă și parcă vrei să simţi că aparţii, măcar așa, oleacă.

E greu să fii între străini, să fii singur chiar printre oameni, cu responsabilităţi reale, contracte, taxe și facturi.

E greu să știi că părăsești facultatea și ai pe umeri datorii pe care nu le poţi concepe în întreaga lor splendoare.

Și ce-i dacă ai facultate, că doar toată lumea are? Trebuie să ai master.

Și ce-i dacă mai adaugi la teancul datoriilor?

Și ce-i dacă ești foarte bun și excelezi- când nu ai experienţă în domeniul necesar? (atunci când nu poţi găsi o poziţie pentru că ești strain)

Și ce-i dacă lucrezi ani de zile într-un domeniu de care nu ai nevoie, dar altfel nu ai cum să te susţii și să trăiești în Londra?

Dar ce dacă nu ai timp pentru nimic?

Cum îmi place mie să spun: Londra te scoate înafara ‘rimp’-ului (ritm+timp), iar ceea ce faci tu de fapt, e că încerci să-ţi construiești viitorul în cădere liberă.

Mi-e dor de acasă”.

Delia Gligor a absolvit Colegiul ”Naţional Horea, Cloșca și Crișan” în 2015, iar la ”King’s College” în Londra urmeză cursurile facultăţii de Arte și Știinţe Umaniste, secţia Literatură Comparată și Franceză. În perioada petrecută în ţară, a fost premiată la nivel național de două ori, pentru lucrări literare secţiunea „eseu”. De asemenea, a participat la cenacluri și întruniri literare, scrie proză și poezie și chiar plănuiește să lanseze un prim volum. Delia se declară pasionată de critică literară, traducerea ca proces creativ și poezie experimentală.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI