Rămâi conectat

Politică Administrație

”Ne pasă și încă rezistăm” – titlul protestului de vineri de la Alba Iulia: Am dovedit în zilele acestea că se poate

Dragoş Suciu

Publicat

în

Albaiulienii se mobilizează, din nou, pe Facebook și anunță un nou protest, vineri, de la ora 18.00. Ca în fiecare seară, protestatarii se vor întâlni în fața Prefecturii Alba, iar apoi vor pleca în marș pe străzile din Alba Iulia.  

”Am dovedit in zilele astea ca se poate, trebuie sa le arătam și în zilele următoare că se poate sa fim si mai mulți. Pentru noi pentru copii noștri, pentru un viitor mai bun. Sa cerem sa se facă CE nu s-a făcut în 27 de ani de LA Revoluție. Poporul roman poate sa facă asta sunt sigur. Luptam pentru drepturile noastre”, este descrierea evenimentului de vineri seara.

Peste 3.000 de persoane, între care mulți tineri și copii, au participat, joi seara, la un marș de protest pe străzile municipiului Alba Iulia, majoritatea parcurgând circa 10 kilometri, timp în care au scandat lozinci în semn de nemulțumire față de adoptarea ordonanței de urgență care prevede modificarea Codurilor penale.

Pe tot traseul, protestatarii au avut în fața coloanei un imens steag tricolor, dar și un banner pe care scria ”București, nu uita, Alba e de partea ta”.

Traficul rutier a fost perturbat, întrucât marșul s-a desfășurat pe cele mai circulate străzi: Piața Ion I. C. Brătianu, Ardealului, Calea Moților, Bulevardul Revoluției 1989, strada Cloșca, Bulevardul 1 Decembrie, strada Vasile Goldiș. Protestul a început la ora 18.00, în fața Prefecturii Alba și s-a încheiat în același loc trei ore și jumătate mai târziu.

Majoritatea lozincilor erau adresate partidului social-democrat, liderului Liviu Dragnea, dar și premierului Sorin Grindeanu, respectiv Guvernului condus de acesta. Între altele, oamenii au scandat: ”Dragnea, nu uita, tineretul nu te vrea”, ”DNA, ști ceva, țara e de partea ta”, ”Dragnea, pentru noi, este Ceaușescu doi”, ”Dragnea, nu fii trist, la Jilava e dentist!”, ”Noaptea ca hoții”, ”Abrogați și plecați”, ”Ieșiți din casă, dacă vă pasă”, ”CCR, hai mai repede”, iar la final ”Mâine seară, ieșim iară”.  Totodată, o altă scandare a fost ”Florin Iordache, o altă întrebare”, semn că oamenii nu au uitat conferința de presă după adoptarea pachetului legislativ, când, ministrul Justiției a spus de multe ori ”altă întrebare”.

Pe traseu, protestatarii au fluturat steaguri tricolore, unii tineri venind cu ale părinților, păstrate de la Revoluție, și au interpretat cântece patriotice.

Oamenii au venit cu fluiere, vuvuzele și portavoce, pe care le-au folosit în mai multe rânduri, în timp ce alții fluturau steaguri tricolore și ridicau pancarte cu mesaje precum: ”Două fire, două paie, hai cu hoții la pârnaie”, ”Salvăm România de PSD”, ”Abrogați și plecați”, ”Rugăm BOR să schimbe porunca a 8-a din să nu furi în să nu furi mai mult de 200.000 de lei!”, ”PSD, ciuma roșie”, ”Cetățenii au dreptul și obligația să apere România”, ”Să vă fie frică, poporul se ridică” sau ”Asta-i trădare, nu guvernare”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia: Dragi albaiulieni, viitorul va fi pe atât de bun, pe cât ne ambiționăm, împreună, să îl facem!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia: Dragi albaiulieni, viitorul va fi pe atât de bun, pe cât ne ambiționăm, împreună, să îl facem! Mesajul de Crăciun al primarului Gabriel Pleșa pentru albaiulieni ”Dragi albaiulieni, anul acesta, pe lângă bucuria de a fi împreună, sănătate, recunoștință, speranță, credință și încrederea că viitorul va fi pe atât […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea