Martinii de iarnă sau Stretenia. Rolul ursului în calendarul solar strămoșesc şi românesc

Martinii de iarnă, numiţi în unele părţi şi San-Martini, sunt trei la număr şi cad întotdeauna la patruzeci de zile după Crăciun, astfel că cel de mijloc, numit şi Martinul cel Mare, cade întotdeauna în ziua de Întâmpinarea Domnului.

Conform calendarului popular, vorbim despre un eveniment ce poartă denumiri diferite în funcţie de zonă. Astfel, vorbim despre Martinii de iarnă în Banat şi despre Filipii de iarnă în Muntenia şi Oltenia.

Martinii de iarnă se serbează trei zile, una după alta, şi anume: cel dintâi în ajunul Întâmpinării Domnului sau în ziua de Sf. Trifon, cel din mijloc în ziua de Întâmpinarea Domnului, iar al treilea a doua zi după Întâmpinarea Domnului, adică în ziua de Simion bătrânul, care a întâmpinat pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Toţi trei Martinii aceştia se serbează contra lupilor, anume ca aceştia să nu atace şi să strice turmele, precum şi celelalte vite şi ca să nu se apuce şi de oameni.

În decursul serbării Martinilor, păcurarii români din Banat nu scot deloc oile în câmp la păşune. În prima zi a Martinilor postesc şi tot în această zi fac mai multe ceremonii asupra oilor, spre a le feri de lupi.

Dar românii serbează Martinii de iarnă nu numai contra lupilor, ci şi contra urşilor, şi asta din cauză că în ziua în care cade Martinul de mijloc, cade şi ziua ursului, iar aceasta cade totdeauna în ziua de Întâmpinarea Domnului, când cade şi Martinul cel Mare. Şi cum românii întru adevăr trebuie să serbeze Martinii aceştia şi contra urşilor se poate deduce şi de acolo că ursul pretutindeni, în toate ţările locuite de români, se numeşte Martin.

Aşa mai toate poveştile care tratează despre vreun urs, îl numesc pe acesta Martin. Am aminti, drept exemplu, citatul din “Scrieri” a lui Ion Creanga: “Oare nu cumva nenea Martin a dat raita pe la d-ta pe-acasă? Că mi-aduc aminte că l-am întâlnit odată prin zmeuriş.” Şi tot aşa îl numesc şi ursarii de pretutindeni, care umblă cu dansul dintr-un sat în altul şi, punându-l să joace, îi cântă:

„Joacă bine, Măi Martine, Că-ţi dau pâne Cu măsline, Şi inele, Şi mărgele, Să te-mpodobeşti cu ele,” sau „Din călcâi încetişor, Şi din talpă binişor! Sus Martine! Şi mai bine, Că-ţi dau pâne Cu măsline.”

Şi ursul, cum aude cuvintele acestea ale ursarului, se ridică în două labe şi prinde a juca de se cutremura pământul, sub dânsul.

Aşadar, în aceste zile, ale Martinilor (început de februarie), ursul este sărbătorit şi are rol esenţial, atât rol tămăduitor, aducător de noroc, belşug, sănătate şi fertilitate, cât şi prezicător al vremii. Din bătrâni, există anumite preziceri şi credinţe. Dacă ursul îşi strică bârlogul, deşi e frig afară, e semn că primăvara e aproape. Dacă ursul iese pe afară, dar revine în bârlog, deşi e frumos afară, e semn că va fi încă iarnă. Conform tradiţiei, ursul ar ieşi afară din bârlog pe 2 februarie, ca să-şi privească umbra pe zăpadă. Dacă îşi vede umbra, se bagă înapoi în bârlog, unde mai stă circa şase săptămâni. Dacă nu îşi vede umbra, rămâne afară, iar iarna se întrerupe.

Rolul calului, ursului şi lupului ca repere în scurgerea anuală a timpului s-a păstrat şi în calendarul solar strămoșesc şi românesc, iar cultul lor a fost valorificat şi revalorificat de creaţia folclorică (credinţe, legende, proverbe, basme etc.) şi plastică ţărănească. Ursul reprezintă unul dintre cele mai importante animale din istoria arhaică a poporului român.

Cultul ursin datează, se pare, din vremea dacilor. Se spune că în preajma lui Pitagora, celebrul filosof antic,  se mai afla un tânăr, provenit din Tracia, numit Zalmoxis. Acest nume îi fusese dat deoarece a fost învelit într-o piele de urs. Într-adevăr, dacii numesc  pielea de urs „zalmos”. Zalmoxis învelit în pielea de urs apare şi el, precum Harap-Alb, ca fiu al Ursoaicei şi semnifică evident supremaţia castei războinice în spațiul geto-dac, în acel moment.

Această zi deschide, potrivit altor credinţe, Anul Nou Viticol şi Pomicol, dedicată reprezentării mitice cu acelaşi nume, sinonimă cu Stretenia.

În calendarul creştin ortodox pe data de 2 februarie se celebrează Întâmpinarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.În ambele cazuri, la Zilele Ursului şi la Baba Dochia, se credea că se întâlneşte iarna cu vara, timp favorabil pentru observaţii meteorologice şi astronomice, pentru prorocirea belşugului viţei-de-vie şi pomilor fructiferi şi altele.

Dacă este gheață de Ziua Ursului, Stretenia o va sparge, iar dacă nu este gheață la această dată, ea o va face. Dacă, însă, streșinile picură, albinele vor avea de suferit. Dacă în 2 februarie este senin, cald și uscat, vara va fi cu belșug și cu rod. Dacă în noaptea zilei ursului este senin și lună plină, anul va fi cu belșug, iar în timpul verii va fi timp frumos.

Sursa: interferente.ro, imperialtransilvania.com

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---