Incertitudinea continuă în „Arini”… reunire amânată cu o zi pentru Şurianu Sebeş!
Lucrurile nu sunt deloc simple pentru Şurianu Sebeş în perspectiva returului Ligii a IV-a, după ce finanţatorul Armando Popescu a părăsit gruparea din „Arini”.
Situaţia financiară a liderului celui de-al 4-lea eşalon este în ceaţă, fiind greu de crezut că preşedintele Daniel Popa va reuşi să acopere bugetul necesar pentru partea a doua a campionatului, cifrat, conform spuselor sale la aproximativ 200.000 de lei.
Astfel, reunirea lotului programată iniţial pentru astăzi a fost amânată pentru o zi, pentru joi, 26 ianuarie, sâmbătă, pe „Pielarul” se va disputa întâiul joc de verificare, cu Voinţa Stremţ, dar sunt multe semne de întrebare ce-şi aşteaptă răspunsul în zilele ce urmează.
Deocamdată, antrenorul Mihai Manea se va prezenta la echipă, dar nu este sigur că va continua pe banca tehnică a primei clasate, aşteptând mai multe lămuriri din partea oficialilor. Situaţia este extrem de încurcată şi în privinţa viitorului tânărului antrenor albaiulian, care depinde în mare măsură de decizia ce va fi luată de Armando Popescu.
Şi din acest punct de vedere, al incertitudinii şi nesiguranţei financiare, Şurianu Sebeş nu are deloc linişte, aceasta pentru că fotbaliştii nu sunt siguri că vor beneficia şi în retur de aceleaşi salarii precum în toamnă, în condiţiile în care se anticipează probleme. Însă „războiul rece” dintre Daniel Popa şi Armando Popescu va face cu siguranţă victime, întrucât jucătorii sunt legaţi prin contracte de Şurianu, dar nu au garanţia că-şi vor încasa drepturile la acelaşi nivel.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Sport
George Cozma (CSȘ Blaj) concurează vineri la Campionatul European Under 18 din Slovacia, în calificările probei de 800 metri La finele acestei săptămâni, aiudeanul George Cozma (CSȘ Blaj), recent medaliat cu bronz la Campionatele Balcanice Under 18 de la Maribor (Slovenia), va lua startul la Campionatul European Under 18, în perioada 18-21 iulie, în Slovacia, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie 1967: Tudor Arghezi, unul dintre cei mai importanți și mai influenți scriitori ai țării noastre, încetează din viață