Pe 23 ianuarie creștinii îi prăznuiesc pe Sfântul Sfințit Mucenic Clement al Ancirei și Sfântul Mucenic Agatanghel
Biserica Ortodoxă îi prăznuiește, în data de 23 ianuarie, pe Sfântul Sfințit Mucenic Clement al Ancirei și Sfântul Mucenic Agatanghel.
Sfântul Clement s-a născut în jurul anului 280, în cetatea Ancira (Ankara de astăzi), aflată în ținutul Galatei (regiune a Asiei Mici situată între Capadocia, Pont și Bitinia). A intrat în viața monahală la 12 ani, iar la 20 de ani, pentru covârșitoarea lui înțelepciune, a fost hirotonit episcop al cetății sale natale.
În această calitate, Sfântul Clement a depus mari eforturi pentru aducerea la Hristos a celor ce slujeau zeilor romani. Printre cei convertiți s-a numărat și Sfântul Agatanghel, roman de neam, botezat de Sfântul Clement pe când se afla la Roma, într-o călătorie misionară.
CITEȘTE ȘI: Când pică Paștele ortodox și cel catolic în următorii ani
În vremea persecuțiilor împotriva creștinilor au fost amândoi prinși și întemnițați. După multe chinuri la care au fost supuși, au fost omorâți. Sfântului Clement i-a fost tăiat capul chiar atunci când se afla în genunchi înainte Sfintei Mese, în timpul Sfintei Liturghii (sursa: vol. „Viețile Sfinților”).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Gest nobil din partea EDEN Funerare Alba Iulia: Cei trecuți în neființă sunt aduși în amintire prin susținerea urmașilor
Gest nobil din partea EDEN Funerare Alba Iulia: Cei trecuți în neființă sunt aduși în amintire prin susținerea urmașilor „Dorim să ajutăm 5 familii nevoiașe din județul Alba, care nu își permite un trai decent și care a pierdut, la un moment dat, pe cineva drag. Pentru a le aduce un strop de alinare și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Actualitateacum 5 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Ştirea zileiacum 14 ore
Marele artist Ioan Bocșa împlinește 77 de ani: S-a născut în vremea colindelor pe care astăzi le cântă. La mulți ani, maestre!
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului