Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

FOTO: „Eminescu – Numai poetul…”- seară dedicată poeziei Luceafărului Românesc la Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Eminescu Liceul Militar Alba003Seara zilei de 16 ianuarie a fost dedicată poeziei cu ocazia celebrării celor 167 de ani de la naşterea Luceafărului Românesc.

Într-un cadru intim dat atât de ambientul Sălii Trofeelor dar, mai ales, de încărcătura emoţională a momentului şi de sensibilitatea sufletească a celor prezenţi, s-au recitat poezii, s-au interpretat melodii cunoscute dedicate marelui poet, s-au prezentat aspecte din viaţa şi opera eminesciană.

Apoi, în cadrul Cenaclului Literar ,,Mihai Eminescu”, l-am avut alături pe domnul colonel (r) Grigore Toloacă, un împătimit al poeziei şi literaturii, dar şi un bun narator. Povestirile dânsului s-au dovedit savuroase şi pline de umor.

Pentru promovarea literaturii şi descoperirea talentelor literare, domnul colonel a iniţiat câteva premii pentru cele mai bune creaţii literare ale elevilor în uniformă, premii ce vor fi acordate la sfârşitul anului şcolar.

[nggallery id=3276]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO: Accident rutier în Alba Iulia pe strada Constantin Noica. Un vârstnic „parfumat cu alcool” s-a răsturnat cu mașina într-un șanț

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO: Accident rutier în Alba Iulia pe strada Constantin Noica. Un vârstnic „parfumat cu alcool” s-a răsturnat cu mașina într-un șanț În seara 1 mai, 23:00, o mașină s-a răsturnat în Alba Iulia, pe strada Constantin Noica. Oamenii legi intervin pentru asigurarea măsurilor specifice. Pompierii din Alba Iulia intervin la un accident rutier de pe […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea