Industria Galda de Jos, cea mai grăbită dintre competitoarele judeţene: 16 ianuarie, data reunirii | Rodean prima achiziţie, negocierile continuă cu Romică David
Industria Galda de Jos este cea mai grăbită dintre competitoarele judeţene, antrenorul Paul Ciucă sunând goarna luni, 16 ianuarie, la ora 17.00, pentru echipierii divizionarei terţe, hotărârea fiind luată în urma unor discuţii purtate aseară între conducerea administrativă şi reprezentanţii băncii tehnice.
Formaţia din Galda se va antrena pe plan local, fără a efectua cantonament centralizat, în prima parte a pregătirilor accentul fiind pus pe factorul fizic. „Ne dorim să fim sănătoşi, să putem munci şi să ne pregătim bine pentru a continua linia evoluţiilor din turul campionatului„, a declarat antrenorul Paul Ciucă.
La reunire va participa şi fundaşul Bogdan Rodean (20 de ani, AFC Unirea 1924 Alba Iulia), liber de contract care poate fi considerat prima achiziţie a formaţiei de Liga a 3-a. De asemenea, tratativele continuă cu atacantul Romică David, care solicită să beneficieze de cazare şi masă, fotbalist aflat în tratative şi cu alte cluburi din judeţ.
În această pauză competiţională, Industria Galda de Jos va renunţa şi la câţiva jucători, lista urmând a fi stabilită zilele viitoare.
Au fost stabilite deja partidele amicale, respectiv cu Viitorul „Mihai Georgescu” Cluj (28 ianuarie, deplasare), CIL Blaj (4 februarie), Universitatea Cluj (11 februarie, deplasare) şi FC Hermannstadt (o dublă, în 18 februarie – în deplasare şi 25 februarie, acasă).
Metalurgistul Cugir şi AFC Unirea 1924 Alba Iulia au o săptămână în plus de vacanţă, startul pregătirilor pentru retur fiind prevăzut în 23 ianuarie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan